George Maior a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Militare

Postat la: 28.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

George Maior a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Militare

COMUNICAT DE PRESA. Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a participat astăzi, 28 iulie a.c., la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa de către Senatul Universitar al Academiei Tehnice Militare, domnului Ambasador George Cristian Maior.

Vicepremierul Gabriel OPREA a apreciat importanţa acestui eveniment pentru comunitatea academică a instituţiilor de învăţământ din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, felicitându-l pe Ambasadorul României în S.U.A. pentru această recunoaștere publică a contribuţiei aduse, în întreaga carieră de până acum, la întărirea sistemului de securitate naţională. Totodată, viceprim-ministrul pentru securitate națională a subliniat meritele domnului George Maior în dezvoltarea instituțională a Serviciului Român de Informații, reamintind că la momentul preluării mandatului de director al S.R.I, serviciul avea în sondaje un nivel de încredere de 10%, iar, în prezent, are un nivel de aproximativ 50%.

"Dacă România este astăzi un stat membru al Uniunii Europene, stat membru al NATO, o țară sigură, care generează securitate și stabilitate în regiune și este respectată de partenerii noștri internaționali, acest lucru i se datorează și lui George Maior", a precizat vicepremierul Gabriel Oprea. Domnul Ambasador George Maior a mulțumit Senatului Academiei Tehnice Militare, precizând că un stat puternic trebuie să aibă o resursă umană capabilă să înțeleagă evoluțiile tehnologice și să transforme statul, societatea și condiția individului în bine, iar Academia Tehnică Militară și-a asumat o asemenea misiune și și-a îndeplinit-o cu succes.

"Am găsit întotdeauna aici oameni patrioți și oameni cu gândire strategică. Iată că beneficiile acestor strategii se văd în condițiile de astăzi din România, în ceea ce privește securitatea sa și evoluția sa socială si economică", a afirmat domnul Ambasador George Maior. În alocuțiunea sa, fostul director al Serviciului Român de Informații s-a referit și la pericolul reprezentat de infracționalitatea cibernetică, precizând că: "Astăzi avem o nouă dimensiune, cea a cybercrime. Din păcate, sunt unii care, cu o perspectivă îngustă, confundă această dimensiune cu ceva abstract, cu mediul virtual. Nu este virtuală deloc, este permanent conectată cu mediul fizic, iar ceea ce se întâmplă în această zonă a informației interconectate are sau poate avea efecte dramatice asupra mediului fizic, asupra societății.

Să nu uităm că aceste chestiuni par să fie la început dar progresul tehnologic nu va face decât să le crească în amploare, ceea ce poate reprezenta o problemă a secolului XXI și chiar, îndrăznesc să spun, pentru secolele care vor urma". La ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Ambasador George Cristian Maior au mai participat Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, precum și personalităţi politice, ambasadori, reprezentanţi ai mediului universitar şi ai instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE MAI

 

 

loading...
PUTETI CITI SI...