Elev din Gorj, dispărut fără urmă, după o notă mică la simularea Evaluării Naționale

Postat la: 25.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Elev din Gorj, dispărut fără urmă, după o notă mică la simularea Evaluării Naționale

Un minor de 15 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială din Fărcășești și fotbalist la CS Jiul Rovinari 2016, este căutat de trei zile de polițiști. Acesta a fost dat în urmărire la nivel național.

Tânărul ar fi plecat de acasă joi, în urma unor discuții aprinse purtate cu mama lui, care i-ar fi cerut telefonul și nu l-ar mai fi lăsat să plece la Rovinari, la antrenamente, deoarece acesta ar fi primit o notă mică la matematică, la simularea Evaluării Naționale 2019. Femeia a postat mesaje și pe Facebook, în speranța că Ciprian se va întoarce acasă. „Dacă l-ați văzut, vă rog să sunați la cea mai apropiată secție de poliție sau să încercați să vorbiți cu el și să-i spuneți să vină acasă, că nu-i face nimeni nimic, doar să vină acasă", este mesajul postat de aceasta, pe rețeaua de socializare. Polițiștii desfășoară activități pentru depistarea adolescentului. „La de 21 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de o femeie de 30 de ani, din comuna Fărcășești, cu privire la faptul că fiul său minor, Gugu Ciprian Gabriel, de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, iar până în prezent nu a mai revenit.

Din verificările efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că minorul Gugu Ciprian Gabriel nu este cunoscut cu plecări de la domiciliu. În momentul plecării de la domiciliu, minorul purta un tricou de culoare roșie cu scris de culoare albă în zona pieptului, pantaloni de trening de culoare gri, iar în picioare purta o pereche de papuci din cauciuc de culoare albastră. În cauză, poliţiştii au dispus punerea minorului în urmărire la nivel naţional. Persoanele care pot da detalii cu privire la identificarea minorului sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată subunitate de poliţie", se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

Mama lui Ciprian a mai declarat că, pentru că nu l-ar fi lăsat să meargă la Rovinari și pentru că i-ar fi spus că îi va lua telefonul, acesta ar fi avertizat-o că va pleca de acasă, însă nu s-a gândit că ar putea să meargă atât de departe.

loading...
PUTETI CITI SI...