Elena Udrea, la DNA. Deputatul s-a prezentat pentru extinderea anchetei din dosarul campaniei electorale din 2009

Postat la: 21.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Elena Udrea, la DNA. Deputatul s-a prezentat pentru extinderea anchetei din dosarul campaniei electorale din 2009

Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Deputatul a fost citat în dosarul campaniei electorale săvârșite din 2009. La intrarea în sediul instituţiei, Udrea nu a făcut nicio declaraţie. Camera Deputaților a decis, marți, să dea curs cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale, în cazul Elenei Udrea, cu „147" de voturi pro și „97" contra.

"Astăzi, politicieni din partide sunt discreditați (...) Am afirmat, în discursurile anterioare, că tot ce mi se întâmplă sunt încercări de a mi se închide gura și de discreditare", a spus Udrea, în plenul Camerei Deputaților. Marți, deputații au aprobat solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de urmărire penală în acest dosar împotriva Elenei Udrea pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la luare de mită.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Turismului, este acuzată de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009. Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.

Potrivit informaţiilor din dosar, Elena Udrea l-ar fi instigat pe Gheorghe Nastasia, secretar general în cadrul aceluiași minister, să ceară sume de bani de la mai mulţi oameni de afaceri. Banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii prestate în campania electorală din anul 2009 din bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni.

În dosar mai apar şi numele inculpaților Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor, Wagner Ioan Silviu, Băsescu Ioana, Francesco Giovanni - Mario, care sunt cercetați sub control judiciar, aceeași măsură fiind dispusă și față de Udrea Elena Gabriela în legătură cu cele cinci infracțiuni de spălare de bani.

loading...
PUTETI CITI SI...