Doi copii și o femeie au murit după ce au traversat un pârâu cu căruța în Tulcea

Postat la: 11.07.2018 09:00 | Scris de: ZIUA NEWS

Doi copii și o femeie au murit după ce au traversat un pârâu cu căruța în Tulcea

Alerta a fost dată, marți, în jurul orei 20:30, în satul Măgurele, comuna Topolog din județul Tulcea. Doi adulți și doi copii au fost luați de apele umflate ale unui pârâu pe care au vrut să-l traverseze cu o căruță, relatează Mediafax.

„La faţa locului au fost deplasate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi opt subofiţeri de la Staţia de pompieri Babadag, un autocamion de intervenţie şi o barcă pneumatică, o autospecială de muncă operativă şi şapte subofiţeri", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea.

Abia spre miezul nopții, salvatorii au reușit să găsească două dintre victime. Este vorba despre o femeie de 58 de ani și un copil de patru ani, care erau în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să-i readucă la viață, însă manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi zadarnice, fiind nevoiți să constate decesul. Mai apoi, salvatorii au mai găsit încă un copil, o fetiță, care murise.

Potrivit ISU Tulcea, cele trei victime care au murit sunt o femeie de 58 de ani, o fetiţă de 7 ani şi un băiat de 4 ani. Pompierii continuă căutările miercuri pentru a găsi un bărbat de 68 de ani.

loading...