DNA nu renunță! Contestă achitarea femeii achitată pentru șantajarea Liviei Stanciu: Mariana Rarinca

Postat la: 29.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

DNA nu renunță! Contestă achitarea femeii achitată pentru șantajarea Liviei Stanciu: Mariana Rarinca

Achitarea Marianei Rarinca nu trece neobservată de DNA, care a decis să apeleze la căi extraordinare de atac. Drept urmare, Direcția Națională Anticorupție contestă achitarea femeii acuzată că a șantajat-o pe șefa ÎCCJ, Livia Stanciu.

DNA a făcut o contestație în anulare la Curtea de Apel București, împotriva hotărârii judecătorilor Risantea Gagescu și Damian Dolache prin care Mariana Rarinca a fost achitată definitiv.

Deși în cazul Rarinca hotărârea instanței este una definitivă, există posibilitatea ca aceasta să fie atacată prin căi extraordinare. Odată introdusă această cerere, instanța trebuie să dea un termen la care să se discute admisibilitatea solicitării. Dacă se va aproba admisibilitatea, cererea DNA se va judeca și se va lua o decizie în acest caz.

În primă instanță, ea fusese condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj și a petrecut șase luni în arest preventiv.

 

loading...
PUTETI CITI SI...