DNA cere majorarea pedepsei fostului şef al PSD Braşov, Constantin Niţă: De la 4 la 5 ani de închisoare cu executare
Postat la: 20.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Un procuror de la DNA a cerut, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, majorarea pedepsei aplicate fostului ministru al Energiei Constantin Niţă la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
Iniţial, Constantin Niţă a fost condamnat de instanţa de fond la 4 ani închisoare, însă DNA consideră că această pedeapsă este prea mică în raport cu gravitatea faptelor. „Vă solicităm să admiteţi apelul şi să desfiinţaţi sentinţa de la instanţa de fond, doar în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei. Considerăm că se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare. Apreciem că probele de la dosar confirmă că Niţă a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, iar condamnarea la 4 ani, la instanţa de fond, nu respectă criteriile de individualizare şi nu reprezintă o sancţiune corespunzătoare în raport cu gravitatea faptelor săvârşite. Agravarea răspunderi penale este dată de calităţile de deputat şi ministru avute de Constantin Niţă. Deşi a avut o conduită procesuală corectă, el nu şi-a asumat faptele săvârşite. Se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare cu executare", a motivat procurorul.
Procesul se află în faza de apel, după ce fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat, în mai 2017, de Înalta Curte. Instanţa a mai decis atunci confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 lei, fiind menţinut sechestrul asigurător. Constantin Niţă este acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi. Potrivit DNA, Constantin Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme - parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.
„În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', mai spun procurorii. Conform DNA, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte.
-
Creștere cu 79% a mortalității cancerigene sub 50 de ani: Există 5 cauze din ce au descoperit experții britanici
Experții britanici dau un avertisment serios persoanelor sub 40 și 50 de ani, după ce studii recente au descoperit că ex ...
-
Răsturnare de situație: serviciile secrete americane nu au oferit Rusiei toate informațiile despre posibilul atac terorist
Agențiile de informații americane nu au oferit Federației Ruse toate datele pe care le aveau despre amenințarea terorist ...
-
Baza de la Kogălniceanu stârnește îngrijorare la Kremlin - Rușii cred că NATO se pregătește de război la Marea Neagră
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru o po ...
-
Ținta România: Vladimir Putin spune că Rusia nu va ataca țări NATO dar că va lovi aeroporturile de pe care acestea vor decola indiferent care ar fi acelea!
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va at ...
-
"Boala carnivoră" care se transmite și la om se răspândește accelerat și inexplicabil în Japonia: Peste 500 de cazuri la nivel național!
Japonia înregistrează o creștere misterioasă a numărului de persoane cu sindrom de șoc toxic streptococic (STSS), o infe ...
-
OMS a cerut țărilor membre să semneze rapid Tratatul împotriva pandemiilor: "O nouă amenințare va apărea și trebuie să fim pregătiți!"
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat un apel "urgent" pentru ca țările din întreaga lume să semneze până în l ...
-
Marea Britanie a intrat în recesiune: Imaginea generală este destul de sumbră
Marea Britanie a intrat în recesiune. Cifrele oficiale publicate joi, la ora 7 dimineața, au confirmat faptul că aceasta ...
-
Presa americană: Metoda prin care mafia românească din SUA face 9 milioane de dolari lunar prin clonarea cardurilor
Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul carduri ...
-
O echipă de cercetători a descoperit ceva bizar ce părea a fi un craniu care ieșea dintr-un terasament. Au fost uimiți când au realizat despre ce este vorba
În urmă cu aproximativ 16 milioane de ani, un delfin uriaș a navigat în adâncurile domeniului său acvatic. Dar, spre deo ...
-
Alimente care te distrug în 5 zile. Pas cu pas ce se întâmplă în corpul tău când alegi junk food
Alimentele de tip fast-food sunt considerate nesănătoase. O singură masă bogată în grăsimi și zahăr pe zi poate avea un ...
-
"Epidemia" misterioasă de cancer scoasă la iveală de diagnosticul Prințesei Kate
"Epidemia" misterioasă de cancer scoasă la iveală de diagnosticul Prințesei Kate. Cercetătorii sunt în căutarea cauzei u ...
-
Opțiuni de shopping în zonele rezidențiale de lângă București
În contextul în care timpul este o monedă prețioasă și aglomerația urbană poate absorbi cu ușurință pe oricine în vârtej ...
-
Diplomacy360: Parteneriat Stat - Societate Civilă. Un proiect exceptional!
La data de 21 martie 2024, a avut loc cea de-a VII-a conferință Diplomacy360, intitulată „Geopolitica și diplomația tehn ...
-
Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: "Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi!"
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţ ...
-
Progresul inteligenței artificiale, o adevărată tornadă: au fost creați roboții care nu nevoie de niciun ajutor din partea oamenilor
Un grup de oameni de știință a creat inteligențe artificiale care pot vorbi între ele. Noul model este capabil să învețe ...
-
Prima pedeapsă de închisoare cu executare într-un caz de bullying școlar din Romania. Agresorul își băga colegii cu capul în WC
O pedeapsa de un an si jumatate a fost data unui elev din Romania care si-a batjocorit 2 colegi de clasa din pura placer ...
-
Orașul NATO de la Marea Neagră: Baza din Mihail Kogălniceanu e gândită să facă față celor mai urâte scenarii posibile
În România se construiește cea mai mare bază NATO din Europa, ceea ce scoate în evidență importanța strategică a regiuni ...
-
Există viață și după BNR: Economistul-șef Valentin Lazea spune că reîncarnarea a fost scoasă din Biblie în 325 și ne îndeamnă să credem în religiile orientale!
Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), s-a lansat într-un discurs conspiraționist despre ...
-
Somitate in domeniu oncologic despre turbo-cancerul lui Kate Middelton: "Poate fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19"
„Există o mare probabilitate ca ea (n.red-Catherine of Wales, Kate-prințesa de Wales) să aibă un turbo-cancer, cauzat de ...
-
Cercetătorii transumaniști lucrează la crearea de embrioni umani cu ADN provenind de la doi bărbați
Oamenii de știință sunt "tot mai aproape" de a crea embrioni umani folosind ADN-ul a doi bărbați și nicio femeie. Cercet ...
-
Un pod de 2,5 km din Baltimore s-a prăbușit după ce a fost lovit de o navă VIDEO
Podul Key Bridge din Baltimore, Maryland, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbușit marți după ce un cargobot a intrat în co ...
-
Acord de prevenire a pandemiilor: Termenul limită se apropie și acordul e presărat cu capcane pentru omenire!
Negocierile în vederea unei mai bune pregătiri a omenirii pentru o viitoare pandemie intră în ultima linie dreaptă, dar ...
-
O puternică explozie solară de puterea G1 se îndreaptă spre Pământ. Alertă de furtună geomagnetică!
O furtună geomagnetică severă este în desfășurare după ce erupțiile solare au trimis plasmă către Pământ, iar Aurora Bor ...
-
Lege pentru interzicerea completă a fumatului pentru cei născuți după 2009 în Marea Britanie VIDEO
Planul lui Rishi Sunak de a interzice tuturor celor născuți după 2009 să cumpere țigări începe să intre în vigoare. Proi ...
-
5 trucuri care prelungesc durata de viață a bateriei telefonului tău
Poate că nu e nimic mai frustrant decât să observi că bateria telefonului în care ai investit un buget semnificativ, cum ...
-
Oamenii de știință caută particulele care schimbă tot ce știm despre funcționarea Universului
Fizicienii bănuiesc de mult timp existența unor particule misterioase, invizibile, care ar putea dezvălui o nouă latură ...
-
Românii cumpără crenvurști de culoare roz, crezând că sunt proaspeți. In realitate ei sunt prelucrati din carnuri de proasta calitate, grasimi si chimicale
Crenvurștii ocupă un loc special în inimile românilor, fiind una dintre alegerile frecvente la cumpărături datorită vari ...
-
Știința își pune foarte serios o întrebare: Conștiința e doar o iluzie a propriei noastre minți?
Ce se întâmplă dacă tot ce există în lumea noastră are un suflet și o minte? Dacă fiecare birou, scaun și plantă în ghiv ...
-
Avantajele invitațiilor electronice față de cele tradiționale
Se spune că cele mai frumoase evenimente sunt cele pe care le organizezi cu inima, cele care te caracterizează, care con ...