De ce nu i-a răspuns Dăncilă lui Iohannis la telefon. "Eram la Simfonia Lalelelor, am sunat după!"

Postat la: 20.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

De ce nu i-a răspuns Dăncilă lui Iohannis la telefon.

Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut vineri că nu i-a răspuns preşedintelui Klaus Iohannis la telefon, în contextul anunţului privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, deoarece era la Simfonia Lalelelor, dar ulterior a avut o discuţie cu şeful statului.

„Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui. A fost o discuţie privată cu domnul preşedinte, pot să confirm că a avut loc această discuţie", a declarat premierul Viorica Dăncilă. Şeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituţiile, inclusiv preşedinţia, dar numai după ce se ajunge la forma finală.

"A fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern, voi discuta cu preşedintele după adoptare, avem discernământ şi responsabilitate şi vom discuta cu toate instituţiile. Nu pot să vă spun ce conţine memorandumul, dar vă confirm că există şi vom discuta cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele. Emitentul stabileşte dacă este la documente clasificate sau nu", a mai spus premierul.

Întrebată când va avea loc discuţia cu celelalte instituţii, Dăncilă a precizat: "Vom purta discuţii cu toate instituţiile când ajungem la un numitor comun". Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidenţial, Dăncilă a spus: "s-a stiut despre document, a apărut inainte de a fi votat în sedinta de guvern. In rest nu vă pot spune".

Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să discute la telefon, vineri dimineaţă, cu premierul Viorica Dăncilă, despre anunţul privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, însă aceasta nu a răspuns la telefon. "Preşedintele a sunat-o pe doamna premier, însă aceasta nu a răspuns. Nici nu a răspuns, nici nu a sunat înapoi", au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine că nu a fost informat sau consultat cu privire la intenţia Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers ( intenţia Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim - n.r.). Administraţia Prezidenţială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că Guvernul a a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentreu mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentreu mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă", a declarat la Antena 3 Liviu Dragnea.

Memorandumul anunţat de Liviu Dragnea nu apare pe lista proiectelor de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa din 18 aprilie 2018.

loading...
PUTETI CITI SI...