Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului în cazul revocării șefei DNA

Postat la: 30.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului în cazul revocării șefei DNA

Curtea Constituţională a României a admis miercuri cererea Guvernului și a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Decizia CCR înseamnă că ministrul Justiției are puteri discreționare de a numi șefii parchetelor din România, fără să mai conteze poziția președintelui României și cea a CSM. Până la comunicatul oficial al CCR, este greu de spus acum care va fi calea de urmat pentru Klaus Iohannis. Practic, decizia CCR modifică radical arhitectura puterii în România, excluzându-l pe președintele României din procedura de revocare a șefilor de la Parchetul general, DNA și DIICOT.

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat CCR să constate că există un conflict de natură constituțională între preşedintele Klaus Iohannis şi Guvern generat de faptul că şeful statului a respins propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care viza demiterea şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Guvernul a susinut că preşedintele şi-a încălcat atribuţiile şi că nu trebuia să treacă prin filtrul personal decizia, el fiind doar un siplu pion în demiterea Laurei Codruţa Kovesi. După o amânare, decizia e aşteptată azi.

loading...
PUTETI CITI SI...