Crimă în Râmnicu Vâlcea: şi-a omorât iubita şi a îngropat-o într-o pădure

Postat la: 18.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Crimă în Râmnicu Vâlcea: şi-a omorât iubita şi a îngropat-o într-o pădure

Ieri, 17 aprilie, poliţiştii l-au identificat pe cel care în urmă cu o lună, din cauza geloziei, şi-a omorât iubita. Fapta s-a petrecut pe un deal de la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea. Tânărul a bătut-o crunt pe fată şi apoi a înjunghiat-o de mai multe ori.

Există indicii că asasinul şi-a premeditat fapta, fiindcă după ce a ucis-o pe fată a băgat-o în saci menajeri şi a îngropat-o în pădure, ca să-şi ascundă urmele. Astăzi, 18 aprilie, după ce şi-a recunoscut fapta, criminalul i-a dus pe anchetatori la locul unde s-a produs crima şi le-a arătat unde a îngropat-o. Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea pentru autopsie. Criminalul a fost dus în dimineaţa zilei de 18 aprilie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Vâlcea, pentru a fi arestat preventiv, cel mai probabil pentru omor calificat cu premeditare.

loading...
PUTETI CITI SI...