Cozmin Guşă: Germania este mână prin care Rusia vrea să controleze UE

Postat la: 16.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Cozmin Guşă: Germania este mână prin care Rusia vrea să controleze UE

Rusia, prin intermediul exporturilor de gaze naturale şi cointeresarea Germaniei, îşi urmează planul de a controla UE, este de părere consultantul politic Cozmin Guşă. Strategia este una extrem de periculoasă pentru că, dincolo de planul vizibil al acestei coabitări, se poate intui şi existenţa unor pârghii "invizibile", dar extrem de eficiente.

"Pe de-o parte, Germania face un joc egoist în interiorul UE, pentru că în baza rezoluţiilor pe care le susţine îşi asigură un avantaj economic major, care practic întreţine motorul economic german, pe baza acestui import de gaze ruseşti mult mai ieftine faţă de preţul pe care-l plăteşte, de exemplu, Polonia şi probabil l-ar fi plătit şţi România dacă nu ne-am afla într-o poziţie de cvasi-independenţă energetică, atât datorită resurselor, cât şi a unor măsuri inteligente făcute pe piaţa autohtonă," a declarat Guşă la Realitatea TV.

"Această pârghie energetică a Rusiei, folosind Germania, este una foarte eficientă în a condiţiona ţările din centrul şi estul Europei să aibă anumite atitudini politice şi asta ne arată, în limbaj geopolitic şi geoeconomic, că Rusia este foarte interesată de a domina şi politic Uniunea Europeană, prin mână germană.

Când noi discutam aceste lucruri, la Realitatea TV, în urmă cu 2-3 ani, lumea nu prea pricepea de ce tragem acest semnal de alarmă. Ei bine, o făceam şi o facem pentru că Rusia nu doreşte să importe valori din UE şi nici nu va exporta valori de nivel euroatlantic în interiorul Uniunii. Este un joc de dominaţie economică şi estre periculos pentru că argumentele pe care le are Putin sunt duble. Pe lângă acest statut de furnizor cvasi-exclusiv de gaze pentru bună parte din Europa, Putin mai are şi pârghia serviciilor. Nu trebuie să uităm niciodată că Germania de azi a rezultat din reunirea Germaniei de Est (comunistă) şi cea de Vest (capitalistă), iar în zona de dominaţie sovietică s-a păstrat şi după 1989 influenţa KGB şi a succesorului FSB. Să nu uităm că, în anii '80, Vladimir Putin a fost şeful rezidenţei KGB din Dresda, iar Anglea Merkel a fost profesoară de fizică la Dresda. Dacă mai ţinem cont şi de faptrul că cel mai important consilier al lui Putin pe piaţa europeană a gazelor este un fost cancelar, Gerhard Schroeder, dacă mai ţinem cont şi de capitalul german care s-a amestecat cu cel rusesc în mediul bancar vă daţi seama cât de puternică este această axă Berlin-Moscova. Din nefericire, atât Uniunea Europeană, cât şi Washingtonul, în vremea mandatului lui Barak Obama, au neglijat-o," a comentat Cozmin Guşă o analiză făcută de cotidianul Adevăruzl dspre felul în care intersele comune ruso-germane, economice şi politice, fac posibilă menţinerea sau revenirea fostele state comuniste în sfera de influenţă a Rusiei.

loading...
PUTETI CITI SI...