Claudia Țapardel: "Dezbaterea despre România nu face cinste Parlamentului European"

Postat la: 03.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Claudia Țapardel:

România a trecut cu bine astăzi peste un moment dificil în plenul Parlamentului European, graţie prestaţiei foarte bune a premierului Viorica Dăncilă, dar şi colegilor europarlamentari care au reuşit să vorbească şi să apere România, într-o atmosferă ostilă creată de vicepreşedintele PE, reprezentant al PPE, care a condus şedinţa în mod scandalos.

„Ţin să felicit prestaţia premierului României, Viorica Dăncilă, care a dat dovadă de curaj şi a spus tuturor adevărul despre ţara noastră și despre statul de drept. Nu a fost deloc uşor ţinând cont de felul în care a fost organizată şedinţa de plen. Deși a primit doar 10 minute pentru a-și apăra țara, şeful Guvernului a reușit să înlăture confuziile și să demonteze toate calomniile aduse României", a declarat europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel.

Din păcate, dezbaterea de astăzi nu face cinste nici Parlamentului European, dar nici Comisiei Europene.
„Este inacceptabil ca întreaga delegație social-democrată, una dintre cele mai importante delegații din Parlamentul European, să fie pur și simplu redusă la tăcere: cu excepția șefului delegației, Dan Nica și a domnului Ioan Mircea Pașcu (vicepreședinte al PE), niciun coleg social-democrat nu a primit timp de vorbire în plenară! Toți colegii noștri au solicitat timp de vorbire și de asemenea, timp de vorbire pe procedura "catch the eye", dar acest vicepreședinte german, Rainer Wieland, membru al grupului PPE, a încălcat toate regulile de procedură, făcând un abuz de neimaginat! Cum să te aperi şi cum să poţi să îţi aperi ţara dacă nici măcar nu ţi se dă cuvântul?", susţine Claudia Ţapardel.

Deşi nu am reuşit să iau cuvântul în plenul Parlamentului European, sunt câteva lucruri importante pe care doream să le transmit.
„Cu două luni înainte de preluare președinției aceasta dezbatere ar fi trebuit să fie despre dezvoltarea economică si socială a României, despre faptul că România este campioana europeană la creșterea economică în ultimii patru ani, despre rolul României în realizarea obiectivelor de unitate si întărire a construcției europene. În schimb, am asistat la o execuție a unui stat membru pe baza unor informații false, a informărilor și intoxicărilor venite din partea OPOZIȚIEI și a forțelor de dreapta care își doresc cu orice preț sa dărâme un guvern ales în mod legitim de milioane de romani", a precizat europarlamentarul român.

Sub nicio formă nu ne dorim ceea ce s-a întâmplat în plenul Parlamentului European, nu ne dorim o canibalizare, ci un dialog constructiv în care să arătăm care este realitatea din România. Iar această realitate, din păcate, ne spune că drepturile si libertățile cetățenilor sunt afectate de un stat paralel (deep state), în urma căruia:

· viața, cariera, familia a mii de romani au fost distruse prin justiție televizată și prin acuzații nefondate
· 6 milioane de romani au fost interceptați și înregistrați permanent, secundă de secundă, de serviciile secrete
· 60% din procurori si judecătorii din România sunt presați în deciziile lor de existența unor dosare penale deschise pe numele acestora

Mesajul meu către cei care au participat la toată această acţiune de defăimare a României pe plan extern, prin intoxicări şi dezinformări, este unul ferm şi clar:
Am înțeles ca suntem condamnați că am oprit în mod legal și legitim un miting neautorizat, și că am restaurat ordinea publică așa cum au făcut și poliția și jandarmeria din Franța, Germania, Spania, Belgia.
Am înțeles că nu vă pasă că niște huligani au călcat efectiv o femeie jandarm în picioare și că aceiași huligani amenința și agresează în plină stradă președintele Curții Constituționale din Romania sau membri ai Parlamentului Naţional.
Domnule Weber, nu sacrificați viitorul României si al Uniunii Europene doar pentru a câștiga un scor electoral mai bun in alegerile europarlamentare de anul viitor!

Domnule Timmermans, UE înseamnă binele tuturor statelor membre nu doar al al Franței, Olandei sau al Germaniei.

 

 

loading...
PUTETI CITI SI...