Cinci copii beţi criță luaţi cu Salvarea dintr-un restaurant din Câmpina

Postat la: 20.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Cinci copii beţi criță luaţi cu Salvarea dintr-un restaurant din Câmpina

Cinci copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani au fost luaţi, în noaptea de duminică spre luni, cu Salvarea, dintr-un restaurant din Câmpina, după ce li s-a făcut rău pentru că au băut alcool. Minorii erau singuri la restaurant, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, echipajul medical a fost solicitat să dea primul ajutor la un restaurant din Câmpina, unde cinci copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, erau sub influenţa băuturilor alcoolice. "Am fost solicitaţi la un restaurant din Câmpina unde am găsit cinci copii care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Aveau ameţeli, logoree, incoerenţă în exprimare şi erau dezorientaţi. Au fost luaţi de la restaurant şi transportaţi la Spitalul Municipal Câmpina", a declarat Nicolae.

Potrivit acestuia, minorii erau singuri. La rândul său, medicul Gabriela Popescu de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Câmpina a declarat, corespondentului Mediafax, că doar trei copii au avut nevoie de tratament medical. "Doi erau bine, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Alţi trei însă au avut uşoare simptome digestive date de consumul de alcool. Le-am făcut tratament cu perfuzii", a precizat Popescu. Aceasta a adăugat că minorii au plecat din spital, însoţiţi de părinţi, după aproximativ patru ore.

loading...
PUTETI CITI SI...