Fosta nevasta a lui Bogdan Marin povesteste cum Adriana Saftoiu a facut presiuni pentru a salva imaginea presedintelui * Ca o coincidenta, dupa interventia consilierului prezidential, Bodo si Ioana Basescu au convenit sa nu mai divorteze

Buba Bodo

Postat la: 24.11.2006 16:02 | Scris de: ZIUA NEWS

Ioana Niculae, fosta sotie a lui Bogdan Marin, zis Bodo, proaspat "nedivortat" de Ioana Basescu, ne-a contactat duminica trecuta, prin e-mail, pentru a face mai multe dezvaluiri despre solistul formatiei "Proconsul". A urmat, in aceeasi zi, un amplu interviu telefonic. Ioana Niculae, care se afla in Canada la o bursa de masterat, sustine ca in perioada in care a fost casatorita cu Bodo a fost batuta cu bestialitate de acesta, in repetate randuri. De asemenea, fosta sotie a solistului ne-a declarat ca Bodo a continuat sa o ameninte si s-o santajeze si dupa ce au divortat, in perioada in care a devenit ginere prezidential. Ioana N. povesteste cum a fost data afara din serviciu, din Ministerul de Externe, dupa ce a aparut in presa o informatie despre legaturile lui Bodo cu Omar Hayssam. Ea mai afirma ca detine o inregistrare in care solistul de la "Proconsul" o ameninta ca "o sa-i zboare capul" daca nu inceteaza cu dezvaluirile. Conform Ioanei N., ginerele lui Basescu a fost finantat de teroristul numarul 1 al Romaniei. In final, fosta nevasta a lui Bodo povesteste despre interventia consilierului prezidential Adriana Saftoiu si despre trocul care i-a fost propus de catre aceasta. Saftoiu urma s-o sune luni (a doua zi dupa interviul nostru) pentru a aplana conflictul. Interesant este faptul ca, incepand de luni, Ioana N. n-a mai raspuns la apelurile noastre. Convenisem sa obtinem inregistrarea convorbirii telefonice dintre ea si Bodo. Deducem de aici fie ca Adriana Saftoiu, fie altcineva de la Cotroceni a izbutit sa-i cumpere tacerea Ioanei N. Si tot ca o coincidenta, aflam marti ca Bodo si Ioana B. au convenit sa nu mai divorteze. Cu alte cuvinte, sa nu mai strice imaginea Casei Basescu. Ce n-au stiut Cotrocenii e ca ZIUA a inregistrat interviul cu Ioana N., deci eforturile consilierilor prezidentiali de a pune - lautareste - batista pe tambal au fost nule. Prezentam in continuare cele mai importante fragmente ale discutiei avute de un reporter al ziarului ZIUA cu fosta sotie a lui Bodo. Discutia integrala, dar si refuzul lui Bodo de a comenta acuzatiile care i-au fost aduse, pot fi ascultate accesand site-ul ziarului ZIUA: www.ziua.ro. (Bogdan COMARONI) Cum a ajuns Bodo in legatura cu Omar Hayssam? (...) Omar mergea la bar la "Melody". Si avea inca un prieten care era foarte bun amic cu Omar. Asa au intrat in relatii. Deci, printr-un prieten comun... Printr-un prieten comun, da, care la vremea respectiva era prieten foarte, foarte bun cu Bogdan (n.r. - Bodo). Si daca ma lasati numai o secunda va spun si numele lui. Ma rog, acuma este casatorit are doi copii si nu mai sunt prieteni de foarte mult timp si motivul acesta a fost ca Bogdan a tot profitat de pe urma acestei relatii cu Omar Hayssam, tot solicitandu-i bani. Ba mai mult, primul contract al lui Bogdan cand a plecat pe vas, in Suedia, a avut nevoie de bani pentru acte, deci stiti ca nu, gata, pleci si iti plateste firma cu care faci contractul. El a avut nevoie, era vai de capul lui, nici macar pasaport n-avea, nici macar chiloti in fund n-avea, stiti, era... Omar a fost cel care l-a finantat. Omar l-a finantat foarte, foarte, foarte mult timp, foarte mult timp. Probabil, ma rog, nu as vrea sa fac nici o speculatie pe relatia lui cu Omar dupa ce a devenit ginerele domnului presedinte (n.r. - Traian Basescu), dar cu siguranta a avut niste polite de platit, poate niste datorii morale. Pe cele financiare la un moment dat poate ca ajungi sa ti le platesti, dar pe cele morale, ma rog, poate ca iti ia ceva timp sa le platesti, sau poate niciodata. Ce spunea Bodo despre relatia cu Hayssam? De relatia lui cu Omar Hayssam stiau si membrii formatiei, deci nu eram singura care as fi putut face o asemenea declaratie, in presa (n.r. - a aparut la un moment dat o speculatie de acest tip), despre faptul ca se cunosteau. Dupa ce a aparut in ziare aceasta informatie, Bodo m-a contactat si m-a amenintat. I-am repetat de mai multe ori ca nu eu am fost sursa, cu atat mai mult cu cat i-am spus in fata ca mie mi-e frica de el, ca stiu de ce este in stare. (...) Mi-era frica pentru ca ma batea. Ma batea dimineata la ora 4, la ora 5, cand venea... atunci se produceau cele mai mari scandaluri. (...) I-am spus ca nu ma intereseaza, ca eu am viata mea ca eu am alte prioritati si ca sub nici o forma nu ma intereseaza nici viata lui personala, nici publica, nu ma intereseaza in nici un fel. I-am zis sa stea linistit ca nu am motive sa-l invidiez numai pentru ca e ginerele presedintelui. Atat i-am spus: "Intr-o buna zi o sa se termine si asta, e o chestiune doar de timp. Dar la un moment dat o sa se termine." Bineinteles, a inceput cu amenintarile si injuraturile si si-a dus o parte din aceste amenintari la indeplinire. In ce sens? Primul lucru pe care l-a facut a fost sa contacteze (...) directorul de personal de la mine de la serviciu, (...) lucram atunci la Ministerul de Externe, (...) sau pe un consilier al ministrului. Ce ministru? Mihai Razvan Ungureanu. (...) Sunt sigura ca n-a vorbit direct cu Ungureanu. Am informatii in acest sens. (...) S-a vorbit sub Ungureanu. Mi s-au pus bete in roate ca sa fiu in situatia sa pot fi data afara. De ce? Va spun imediat. Pentru ca lui Bodo ii este foarte comod acum si doi ani de zile cat eu am fost plecata din tara, acum sunt locuiesc in Canada, lui i-a fost foarte convenabil ca eu nu mai constituiam vreun pericol pentru mariajul lui sau pentru ca aveam detalii care sunt totusi importante. Nu stiu daca sunteti la curent: Bodo are zece clase si alea terminate cu chiu cu vai. Este numai un santajist. Deci v-a dat afara de la minister? Ce s-a intamplat apoi? Deocamdata nu stiu. Eu sunt la un master in Canada, master pe relatii internationale. Un master care, in mod normal, ar fi trebuit sa-l platesc eu din buzunar. Si nu mi-as fi permis. Dar este platit integral de Guvernul canadian, ma rog, de Quebec. Am 36 de ani, ma intorc in Romania si numai cu o facultate in momentul de fata esti aproape zero. Daca nu ai un MBA, un master nu poti progresa, nu poti avansa. (...) Eu am avut o conversatie, inainte de a pleca, cu directorul de la personal (n.r. - de la minister), care si aceasta conversatie este inregistrata tot pe acelasi telefon pe care o sa o ascultati si pe aceea (n.r. - conversatia dintre ea si Bodo). Stiti ce mi-a spus, cand l-am intrebat de ce am fost inlaturata? "Doamna, va sugerez sa taceti si sa nu mai faceti valuri, ca vine de sus." Si m-am uitat la el si i-am spus: "Domnule, vreau sa stiu, cine face interventii? De unde vine, de sus?" La care el mi-a raspuns: "Lasati-o asa ca o sa vedem cum o s-o putem rezolva. Nu-i mai bine sa stati dumneavoastra pe locul dumneavoastra si sa nu mai cereti nimic si sa nu mai vreti nimic?" (...) I-am spus: "Vine cumva de la Bogdan?" Mi-a zis: "Nu stiu, n-am nici o legatura, nu stiu, dar de ce nu stati dumneavoastra linistita, lasati sa mai treaca ceva timp..." Si discutia dintre dumneavoastra si Bodo? M-a sunat si m-a luat direct, cum face el: "Asculta, mai gurita!" O sa-i recunoasteti vocea din inregistrarea convorbirii pe care v-o pun la dispozitie. Si continua: "Daca nu te potolesti, o sa-ti zbor capul!" (...) Cand v-a sunat Adriana Saftoiu? Joi (n.r. - 16.11.2006). Si era pe la ora sase si s-a scuzat ca nu a putut sa ma sune mai devreme pentru ca nu stiu ce actiune a fost pe la Cotroceni... Si ce v-a zis? Ca ma roaga frumos, ca nu considera ca este cazul, ma rog, sa-i facem rau Ioanei, fata domnului presedinte, ca n-are rost sa facem tam-tam daca el este asa cum este (n.r. - Bodo), si ca probabil nu s-ar dori, asta gandesc eu, n-ar fi de dorit ca aceasta inregistrare sa ajunga pe mana mass-mediei (n.r. - inregistrarea discutiei dintre Ioana Nicolae si Bodo). Dar de unde stia Adriana Saftoiu de aceasta inregistrare? Pentru ca eu am avut o convorbire cu domnul... stati ca va spun imediat... Sorin Catalin Dumitru, consilier de stat la Presedintie (n.r. - Departamentul Imagine Publica, subordonat direct al Adrianei Saftoiu). Pentru ca eu am fost de-a dreptul revoltata. (...) Va spun sincer as fi tacut din gura si nu as fi facut absolut nimic daca si drepturile mele ar fi fost respectate (n.r. - inainte sa plece in Canada ceruse un concediu de studii, care nu i-a fost aprobat, apoi a fost inlaturata din minister), deci n-am cerut favoruri nimanui. (...) M-am enervat si am zis ok. Daca se procedeaza si se fac presiuni de genul asta nu-i nici o problema atunci o sa sun si eu unde trebuie. Si am sunat la Presedintie, n-am vrut sa sun direct la Adriana Saftoiu ca am zis ca e o persoana mult prea importanta, lasa sa i se aduca la cunostinta si daca ea considera ca este cazul atunci o sa ma caute. Si l-am sunat pe Sorin Catalin Dumitru si i-am spus despre ce este vorba si i-am spus ca nu mi se pare corect ca sa-mi ti eu gura, care, ma rog, mi-am tinut-o trei ani de zile ca nici nu m-a interesat si nici nu ma intereseaza viata lui (n.r. - Bodo) personala si comportamentul lui si atitudinea lui si traficul lui de influenta si ceea ce face el, nu ma intereseaza. (...) Ca daca ma interesa o faceam de mult. Eu il consider mult prea periculos pentru mine, eu am de protejat doi copii, am viata mea. (...) Si ce v-a zis Catalin Dumitru? Ca el o sa vorbeasca cu Adriana si ca ma roaga frumos sa ma calmez si sa ma linistesc si ca imi promite ca o sa se rezolve, ca nu trebuie sa se ajunga atat de departe (n.r. - in problema cu Ministerul de Externe) cu atat mai mult cu cat acum, de cateva zile, toate ziarele tin prima pagina cu divortul (n.r. - la acea vreme se anuntase divortul Ioanei Basescu de Bodo) si ca n-ar vrea sa se speculeze mai mult acum avand in vedere ca este un subiect fierbinte si este un subiect delicat, tot felul de amanunte, ca domnul presedinte nu este in tara (n.r. - Traian Basescu s-a intors joi dimineata din Libia)... Si lui Dumitru i-ati spus ca aveti o inregistrare? Da, i-am spus si stiti cum tremuram de nervi. Si i-am spus: Stiti ceva, eu personal nu mai am nimic de pierdut, daca el s-a tinut de cuvant si eu imi pierd servicul din cauza lui e clar ca nu mai am de ce sa ma intorc in Romania. Pentru ce sa ma mai intorc daca si serviciul ala de sapte milioane mi l-am pierdut? Pentru ce sa ma intorc? (...) Atunci raman, Dumnezeului, in Canada, dar atunci o sa fac si eu public tot, tot, tot ce stiu despre Bogdan... Incepand din prima zi pana-n ultima zi. Si, asa, v-a sunat Adriana Saftoiu... Da. M-a sunat si m-a rugat frumos sa las cateva zile sa ma linistesc, sa ma calmez, ca cu siguranta lucrurile se pot rezolva si de alta maniera si exact ce v-am spus, ca nu considera ca este cazul sa se ajunga la..., ca nu este cazul sa se ajunga atat de departe si ca imi promite ca o sa se rezolve (n.r. - sa ramana angajata in MAE). Eu sunt convinsa, va rog sa ma credeti, am o experienta cu oamenii astia sus pusi, in momentul in care detin painea si cutitul te santajeaza si fac tot cum vor ei. Eu n-am nici o garantie chiar daca mie imi rezolva acum sa zicem, desi n-am nevoie de nici un favor si nu vreau sa-mi rezolve nimic, stiu ca va fi pentru o perioada destul de scurta si ca raul asta se va intoarce sau ma rog "binele asta" se va intoarce impotriva mea intr-o buna zi. Dar pentru raul pe care mi l-a facut mie Bogdan eu sunt dispusa sa-i arata adevarata fata. Si teama de a nu se afla amanuntele si adevarata lui fata si manipularile, si traficul lui de influenta, sa-i fie lui bine, el a facut rau nu unei persoane, mi-a facut rau mie si copiilor mei. (...) N. Red. - Interviul a fost fragmentat si prelucrat doar din punct de vedere jurnalistic, pentru a-i asigura fluenta si a-l incadra in spatiul redactional. Reporterii nu au intervenit, insa, asupra continutului si declaratiilor senzationale ale Ioanei Niculae. Faptul ca Adriana Saftoiu urma sa o sune luni pe Ioana N. ne-a fost fost impartasit de interlocutoare in discutia anterioara interviului inregistrat. Bodo tace ZIUA l-a contactat pe Bogdan Marin pentru a raspunde acuzatiilor lansate la adresa sa de fosta lui sotie, Ioana Niculae. Acesta a refuzat insa sa faca vreun comentariu referitor la subiect. "Nu am ce sa comentez. Absolut nimic. Nu, nu. Chiar n-am ce sa discut despre chestiile astea. Sa fie sanatoasa, chiar nu discut chestiile astea. La revedere", ne-a spus ginerele lui Traian Basescu. Cine este Bogdan Marin Bogdan Marin, zis Bodo, s-a nascut in Bucuresti in 6 martie 1968. A inceput sa cante in corul scolii, iar la 14 ani canta deja intr-o formatie. In 1982, Bodo a cantat in formatia ADN. Acesta si-a continuat activitatea in trupele Asterisc (1983 - 1990), Sens (1990-1994) si Take Five (1994-1999). Bogdan Marin a mai colaborat pentru o scurta perioada cu formatiile Vita de Vie si Parlament. El este membru fondator al trupei Proconsul, in care activeaza si in prezent.
DIN ACEEASI CATEGORIE...