Bărbatul din Galaţi care a incendiat doi oameni ai străzii, 22 de ani de închisoare

Postat la: 30.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Bărbatul din Galaţi care a incendiat doi oameni ai străzii, 22 de ani de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat, marţi, la 22 de ani de închisoare pe Ştefan Alexandru, bărbatul din Galaţi care în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016 a incendiat doi oameni ai străzii care au deceedat ulterior la spital în urma rănilor suferite. Curtea de Apel a admis astfel apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a desfiinţat în parte sentinţa penală de 18 ani de închisoare pronunţată de Tribunalul Galaţi.

"Majorează de la 18 ani închisoare la 22 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului Alexandru Ştefan pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Alexandru Ştefan împotriva aceleiaşi sentinţe penale", se arată în soluţia pe scurt a instanţei Curţii de Apel Galaţi.

Totodată, instanţa a decis menţinerea stării de arest a lui Alexandru Ştefan, deducând din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive de la 25.10.2016 la zi, respectiv 29.05.2018. Totodată, bărbatul este obligat să plătească suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, dar suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Decizia instanţei Curţii de Apel Galaţi este defintivă.

Ştefan Alexandru, în vârstă de 49 de ani în 2016, a fost arestat preventiv, după ce în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, a incendiat doi oameni ai străzii din Galaţi, unul dintre aceştia decedând ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, iar celălalt la un spital din Bucureşti.

"El (Ştefan Alexandru - n.r.) a fost audiat de procurori, şi-a recunoscut infracţiunea, a precizat că a avut un conflict anterior cu una dintre cele două victime, fiind acuzat de aceasta că i-ar fi sustras nişte haine pe care şi le păstra în adăpostul respectiv, iar în noaptea respectivă trecând prin zona în care cele două victime dormeau acoperite de cartoane a luat hotărârea să le aprindă adăpostul pentru ca victima cu care avusese acel incident, acea discuţie, să nu mai facă acest lucru atunci când îl vede prin cartierul respectiv", a declarat, pe 25 octombrie 2016, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galaţi, Liliana Istrate.

Totodată, bărbatul le-a spus atunci anchetatorilor că în noaptea de 20 spre 21 octombrie nu era sub influenţa alcoolului şi că a aprins intenţionat hârtii de ziar pe care le-a pus pe adăpostul celor doi oameni ai străzii.

loading...
PUTETI CITI SI...