Adrian Ciureanu, eroul de la Mangalia, nu era la primul act eroic la malul mării

Postat la: 11.08.2017 16:06 | Scris de: ZIUA NEWS

 Adrian Ciureanu, eroul de la Mangalia, nu era la primul act eroic la malul mării

Adrian Ciureanu, un tânăr de doar 31 de ani, s-a sacrificat pentru a salva o familie de la înec. Gestul său, însă, nu a fost unul întâmplător.

Cu doar o zi înainte de tragedie, eroul de la Mangalia, aşa cum a fost numit pe bună dreptate, a mai scos din ghearele morţii un suflet nevinovat. Un alt copil care se avântase în mare, potrivit Libertatea. Și atunci, Adrian, un munte de om, după cum îl descriu rudele, l-a apucat de mânuţă pe copil şi l-a tras din adâncurile care-i puteau fi mormânt. Gestul a atras admiraţia soţiei sale, Alina, dar, pe de altă parte, i-a provocat şi teamă, pentru că știa că Adrian nu era un foarte bun înotător. A doua zi, cea mai sumbră temere a soției sale s-a adeverit. Vecinii lui Adrian au dezvăluit că moartea îl mai iertase de câteva ori pe Adrian. Cel mai aproape de ea a fost în urmă cu 11 ani când era pasager într-o mașină alături de câțiva prieteni. Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul maşinii, iar autoturismul s-a răsturnat. Adrian stătea la mijloc, pe bancheta din spate, între doi prieteni. Aceștia au murit pe loc, el a supraviețuit atunci.