A obţinut cu mandat de la ÎCCJ percheziţia informatică a opt procurori
Postat la: 16.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Din acţiunea disciplinară reiese că, în timp ce Laura Codruţa Kovesi voia sa afle cine au fost cei care au transmis înregistrarea audio în care apărea că ar fi cerut "decaparea premierului" către presă, ea a obţinut, cu mandat de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, percheziţia informatică a opt procurori, printre care şi fostul şef al Secţiei a II-a, Claudiu Dumitrescu, potrivit luju.ro. În dispozitivele electronice a celor percheziţionaţi nu a fost găsit nimic, aceştia fiind supuşi şi unui test poligraf.
Totodată, acţiunea disciplinară înaintată de Inspecţia Judiciară Secţiei pentru procurori a CSM mai arată că procurorul-şef DNA l-a desemnat pe adjunctul său, Marius Iacob, ca şef al anchetei, deşi acesta era incompatibil întrucât participase la şedinţa de lucru din 30 martie 2017 şi putea fi unul dintre procurorii care au înregistrat-o. Un alt aspect vizat de Inspecţia Judiciară a fost mailul intern din 20 iunie 2017, difuzat tuturor procurorilor din Secţia a II-a, cand Codruţa Kovesi e acuzată că i-ar fi calificat drept "infractori, laşi şi bârfitori".
„Prin corespondenţa de tip email transmisă în seara de 20 iunie 2017 de pe adresa de email de serviciu a procurorului şef al DNA, pe adresele de email ale procurorilor din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor din cadrul Secţiei cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultator şi defăimator, respectiv "laşi", "bârfitori", "infractori", făcând cunoscut faptul că "exista deja un cerc de suspecţi", cu referire la dosarul penal nr. 246/P/2017, încălcând astfel obligaţia de rezerva şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, prezentate pe larg în expozitivul prezentei rezoluţii", se arată în acţiunea disciplinară.
Din document mai reiese că expertizele tehnice făcute asupra înregistrării audio în care Kovesi cerea "să decapaţi institutional în dosarul ala cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea", nu s-a confirmat faptul dacă din cuvinte izolate, scoase din context, s-au alcatuit fraze cu un alt sens decât cel intenţionat, asa cum a sustinut DNA.
„Una din probele administrate în dosarul penal 246/P/2017 al DNA şi în dosarul 307/P/2017 al PICCJ a fost constatarea tehnico-ştiinţifică/criminalistică şi unul din obiectivele acestor constatări a fost a se verifica dacă fragmente din discuţii au fost juxtapuse astfel încât să se verifice dacă din cuvinte izolate, scoase din context, s-au alcătuit fraze cu un alt sens decat cel intenţionat de autoarea afirmaţiilor. Nici specialistul din cadrul DNA, nici expertul INEC nu au putut confirma această ipoteză invocată de persoana cercetată disciplinar sau de către DNA. (...) Concluziile de specialitate nu confirmă ipoteza invocată în apărare de persoana cercetată, respectiv că acestea au fost modificate prin juxtapunerea unor fragmente sau prin amestecarea unor fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare", se arată în acţiunea disciplinară.
Tot din raportul respectiv mai reise că au fost audiaţi 16 procurori din efectivul celor prezenţi la şedinţa operativă în discuţie în condiţiile în care, la momentul luării acestor declaraţii, unii procurori deja nu mai făceau parte din DNA. Astfel, în cauză au fost audiaţi cei trei petenţi, respectiv Mihaela Iorga Moraru, Doru Ţulus şi Nicolae Marin, dar şi procurori indicaţi de Laura Codruţa Kovesi.
„În esenţă, aceştia din urmă au confirmat realitatea şedinţei, precum şi mare parte din afirmaţiile care au format obiectul prezentei cauze. Declaraţiile acestora, însă, converg în a prezenta într-o manieră atenuată impactul afirmaţiilor procurorului şef, unii dintre ei susţinând că nu îşi mai amintesc exact cuvintele şi expresiile folosite din cauza timpului scurs, iar alţii susţinând că, deşi îşi amintesc mare parte din cuvintele şi expresiile folosite, acestea nu li s-au părut nepotrivite sau având aptitudinea de a genera vreun fel de presiune asupra lor", potrivit sursei citate.
Inspectorii Inspecţiei Judiciare mai arată, în acţiunea disciplinară, că în concluzie, „rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că, în cadrul şedinţei din data de 30.03.2017, procurorul şef al DNA a făcut afirmaţii de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei".
„Limbajul uzitat (făcându-se abstracţie de expresiile nerecunoscute de procurorii audiaţi, respectiv 'a decapa', 'mânca-ţi-aş', 'a infasca', 'stai cu c... pe dosare') este constatabil de către orice observator echidistant şi rezonabil ca fiind inadecvat unui magistrat, agresiv, chiar într-un registru licenţios şi de natură a contraria sau indigna opinia publică, iar pe de altă parte conţine tendinţe de intervenţie în activitatea unor magistraţi procurori cu referire la cauze penale aflate în curs de instrumentare", se mai arată în acţiunea disciplinară.
În document se mai arată că poate "fi indusă ideea, în cadrul opiniei publice, că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizeaza soluţionarea dosarelor de către conducerea DNA este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate". Procurorul şef al DNA a fost cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară, inspectorii constatând că Laura Codruţa Kovesi ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Alături de ea a fost cercetat şi adjunctul DNA, Marius Iacob. Inspecţia a sesizat Secţia pentru procurori a CSM.
-
NASA: China folosește programe civile pentru a ascunde obiective militare în spațiu
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile p ...
-
Vice-guvernatorul băncii centrale din Israel spune că rolul numerarului s-a „erodat" și e depășit tehnologic. El a anunțat testarea șekelului digital
Andrew Abir, guvernatorul adjunct al Băncii Israelului, a spus recent că numerarul tradițional a fost cândva competitiv ...
-
Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au ...
-
Israelul pregătește o mare operațiune terestra: armata a fost pregătită și a primit arme cu mare putere de foc
Israelul ar fi desfăşurat artilerie suplimentară şi transportoare blindate de trupe la periferia Fâşiei Gaza, ceea ce su ...
-
Angajații Google cer anularea unui contract uriaș al companiei cu guvernul israelian. Protestatarii, scoși cu forța din birouri de polițiști
Zeci de angajați Google au participat la proteste în birourile companiei din New York și California. Gigantul IT are un ...
-
Carnea artificială din plante este mai rea pentru sănătate decât consumul de carne adevărată STUDIU
Participanții la studiu care au consumat diete pe bază de plante nu au văzut beneficii pentru sănătate, scrie Daily Mail ...
-
Scandal prvind libertatea individuală: Marea Britanie a aprobat cea mai dură lege antifumat luată vreodată în lume
Parlamentarii din Marea Britanie au aprobat marţi cu o majoritate covârşitoare legea care interzice tuturor celor născuţ ...
-
O româncă bolnava de cancer se luptă cu Elon Musk in instante. Fosta angajata a companiei Tesla: "Vreau să-mi reabilitez numele înainte de a muri!"
Cristina Bălan, o româncă, denunțător de integritate al Tesla, care s-a luptat cu Elon Musk și compania sa prin tribunal ...
-
Profesor emerit la Universitatea din Osaka: "Pandemia a fost folosită ca pretext fals de către OMS pentru a stimula vaccinarea tuturor popoarelor" VIDEO
Profesorul emerit al Universitatii de Medicină din Osaka, Masayasu Inoue, are o reactie inedita intr-un moment crucial p ...
-
Americanii au o certitudine medicală: Sindromul long-Covid ar fi cauzat de vaccinul ARN mesager
Cercetătorii americani de la InCellDx au descoperit că simptomele long-Covid sunt identice cu simptomele post-vaccin și ...
-
România poate pierde teritorii. Ungaria forțează autonomia ținutului secuiesc după ce am pierdut recursul impotriva Comisiei Europene
România a pierdut recursul la Curtea de Justiție Europeană într-un proces crucial pentru țara noastră. Este vorba despre ...
-
Un cunoscut predicator internațional a fost înjunghiat în direct în fața altarului. Atacul a fost urmărit online de mii de oameni
Orașul Sydney a fost zguduit de un atac asupra unui cunoscut preot crestin care a fost atacat de un bărbat înarmat într- ...
-
Trăiască Războiul! Compania Lockheed Martin a câștigat un contract de apărare antirachetă din Statele Unite în valoare de 17 miliarde de dolari
Compania Lockheed Martin a primit un contract în valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea următoarei generați ...
-
Cea mai puternică explozie din istorie de la Big Bang, văzută de omenire: Dezvăluie un nou mister
Un obiect necunoscut la acea vreme, aflat la o distanță colosală de Pământ a produs cea mai puternică explozie de radiaț ...
-
Elon Musk știe cine va fi președintele SUA în 2032: dezvăluirea este mai mult decât neașteptată
Elon Musk, întotdeauna inovator și prezent în știri pentru ideile sale îndrăznețe, a provocat din nou valuri cu o declar ...
-
Descoperiri șocante despre moartea femeilor în perioada neolitică: De aici s-au inspirat mafioții italieni
În neolitic, femeile erau sacrificate pentru recoltă; aceleași metode au fost mult mai târziu adoptate de mafia italiană ...
-
Adevărul despre misterioasa piramidă descoperită în Antarctica
O nouă piramidă misterioasă a fost descoperită în Antarctica datorită Google Earth. Doar că este doar un munte. Și chiar ...
-
Neuronii "zombie" din creierul soarecilor sunt decisivi in procesul de invatare
Un grup de cercetători portughezi a identificat, în mod accidental, "neuroni zombi" în creierul șoarecilor - acestea nu ...
-
După cerealele ucrainene, sistemele antigrindină îi omoară pe agricultorii români
Agricultorii din judeţul Prahova spun că, la această oră, situaţia culturilor de grâu este critică pe fondul secetei şi ...
-
A murit șeful clanului interlop Corduneanu: "Ai fost, eşti şi vei rămâne în inimile noastre! Regele nostru"
Costel Corduneanu, șeful clanului interlop Corduneanu, supranumit "Stăpânul Moldovei", a murit luni la un spital din Târ ...
-
Concluziile unui raport privind carnea de pui din România. Au fost verificate reziduurile de hormoni și antibiotice din mii de probe
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a publicat recent un raport oficial despre controalele efectua ...
-
Cele mai comune tipuri se seturi de trolere si dimensiunile lor
Atunci cand vine vorba de achizitionarea unui set de trolere, este esential sa iei in considerare nevoile si preferintel ...
-
Cât valorează acum Rolex-ul purtat de Nicolae Ceaușescu în ziua execuției sale. Unde s-ar afla acum renumitul ceas al 'Tovarășului'
Cu 35 de ani în urmă, la cazarma din Târgoviște, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați de parașutiștii din pluton ...
-
Coliziune în masa: Zgârie-norii din Texas se întunecă după prăbușirea în lanț a păsărilor migratoare
Aproximativ două miliarde de păsări zboară prin Texas primăvara - iar clădirile iluminate reprezintă un risc mortal. Sti ...
-
De ce căruciorul pentru copil trebuie să fie mai mult decât simplu transport
Atunci cand ne ocupam de creșterea copiilor, fiecare detaliu contează și poate face diferența în dezvoltarea lor. Unul d ...
-
Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
Proteste masive zguduie marile orașe din Japonia, în timp ce populația se revoltă împotriva planurilor guvernului lor de ...
-
Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
Elita globală va scăpa de viitorul eveniment global de accidente în masă datorită unei "Arce a lui Noe tehnologice", pot ...
-
Activele BlackRock au atins un nivel record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru; profitul a crescut cu 36%
Activele BlackRock au atins un record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru, iar compania de investiţii a înr ...
-
Foarte ciudat: Voiau iranienii sa distruga cu dronele moscheea Al-Aqsa ca sa declanseze războiul sfânt musulman impotriva evreilor?
Momente extrem de ciudate dar si tensionate au avut loc, în timpul atacului Iranului asupra Israelului. O parte dintre c ...
-
Iranul a început un război psihologic: mesajul primit de cetățenii din Israel, direct pe telefoane
Un grup cibernetic iranian numit Handala susține că a pătruns în sistemele radar ale Israelului și a trimis sute de mii ...