35.000 de euro pe lună: cea mai mare indemnizație de creștere a copilului a fost tăiată de ANAF

Postat la: 20.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

35.000 de euro pe lună: cea mai mare indemnizație de creștere a copilului a fost tăiată de ANAF

Omul de afaceri sibian căruia Statul Român i-a plătit o alocație de creștere a copilului de aproximativ 35.000 de euro pe lună și-a declarat venituri nereale, susțin inspectorii ANAF.

Situația a fost descoperită în urma unui control generat, probabil, de nivelul ridicat al indemnizației de creștere a copilului pe care îl încasa consultantul în fonduri europene din Sibiu. Din luna august 2016, acesta primea aproximativ 157.000 de lei lunar. "Suma este destul de mare, e fondul nostru de salarii pe două luni și cei din București au mai cerut încă o verificare a firmelor lui. A fost de acord cu această verificare", declara Ioan Boța, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu, anul trecut, înainte de începerea plăților. După o primă verificare, a rezultat că omul de afaceri Liciniu Lupu a avut un venit mediu net de aproximativ 187.000 de lei, lunar, așa că indemnizațiile au fost date în plată.

Inspectorii ANAF au efectuat un control amănunțit al veniturile societăților respectivului om de afaceri din Sibiu. În urma căruia, susțin cei de la ANAF, omul de afaceri s-ar fi aflat, de fapt, pe pierdere. Cu toate acestea, au fost declarate venituri mai mari, pentru care au fost plătite impozite. Care, potrivit unui scenariu discutat de inspectorii fiscali, oricum ar fi fost recuperate din valoarea indemnizației încasate. După controlul ANAF, inspectorii au emis o nouă decizie de impunere, pe baza căreia Agenția de prestații sociale ar urma să îi plătească tânărului din Sibiu o indemnizație de creștere a copilului de 1.200 de lei lunar. Sumele încasate până acum de tânărul din Sibiu ar trebui returnate către bugetul instituției de prestații sociale. "Nu am nimic de declarat", a comentat, Liciniu Lupu, situația.

loading...
PUTETI CITI SI...