România vs Ungaria. Suporterii maghiari au creat haos în Bucureşti! Incidente grave în Centrul Vechi şi la Gara de Nord ! Violenţe şi pe stadion! (FOTO)

Postat la: 06.09.2013 14:03 | Scris de: ZIUA NEWS

România vs Ungaria. Suporterii maghiari au creat haos în Bucureşti! Incidente grave în Centrul Vechi şi la Gara de Nord ! Violenţe şi pe stadion! (FOTO)

Update 22:55 - Un suporter român a fost grav rănit în timpul meciului România-Ungaria. Tânărul a fost transportat la Spitalul Pantelimon cu multiple leziuni craniene. Alți doi suporteri, unul român și unul maghiar, au ajuns la același spital.

UPDATE - 20.32: Incidente şi în interiorul arenei. Suporterii maghiari au rupt gardul care îi despărţea de fanii români şi au intrat peste aceştia. Jandarmii au intervenit în forţă.

UPDATE - 19.30: Suporterii unguri, în jur de 3.000, au fost introduşi pe stadion.

UPDATE - 19.27: Suporterii români i-au luat ca model pe fanii unguri şi au provocat şi ei incidente, în cartierul Pantelimon. Ultraşii români s-au luat la bătaie cu jandarmii, iar mai multe maşini au fost avariate. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, iar câţiva fani dintre cei circa 500 au fost reţinuţi.

UPDATE 18:00 - Un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 va participa la partida de fotbal România-Ungaria.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a desemnat, în conformitate cu art. 7 alin. 6 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, un procuror care să asiste la partida de fotbal România - Ungaria ce va avea loc în această seară pe Arena Naţională", se arată într-un comunicat de presă, trimis de birul de presă al Parchetului General.

UPDATE - 17.51: Trei suporteri maghiari au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon, cu traumatisme cranio-cerebrale, suferite în urma unor incidente apărute în fan-zone-ul amenajat la „National Arena".

UPDATE - 17.25: „Jandarmii s-au bătut cu suporterii în centrul istoric al Bucureştiului înaintea meciului din preliminariile pentru Cupa Mondială. Fanii au aruncat cu scaune, în timp ce jandarmii au răspuns cu gaze lacrimogene", a relatat publicaţia maghiară Nemzeti Sport incidentele petrecute la Bucureşti.

UPDATE 17.03 - Jandarmeria asigură bucureștenii că au mobilizat destule resurse pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.

"Jandarmeria asigură opinia publică şi cetăţenii bucureşteni că a mobilizat suficiente resurse, pentru ca evenimentul sportiv care va avea loc în această seară în Capitală, să se desfăşoare fără incidente majore şi fără afectarea ordinii şi siguranţei publice.
În situaţia în care vor avea loc incidente de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria va interveni, în conformitate cu atribuţiile sale legale, pentru restabilirea unui climat de normalitate şi siguranţă pentru toţi cetăţenii.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care pot duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea să le pună în pericol integritatea fizică.
De asemenea, Jandarmeria solicită atât suporterilor cât şi cetăţenilor Capitalei, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine", se precizează într-un comunicat de presă.

UPDATE - 17.02: Potrivit Realitatea TV, o televiziune maghiară a prezentat evenimentele petrecute la Bucureşti într-o cu totul altă lumină, vorbind despre „atrocităţi anti-maghiare în România".

UPDATE - 16.59: Patru suporteri maghiari, dintre cei care au sosit în Bucureşti cu trenul, sunt aproape în comă alcoolică.

UPDATE - 16.25: Suporterii scandalagii din Centrul Vechi au distrus autobuzele RATB în care au fost îmbarcaţi, pentru a fi transportaţi la Stadionul „National Arena". Între timp, un elicopter MAI a început să survoleze zona Gării de Nord. Suporterii maghiari care au venit cu trenul au fost împărţiţi în mai multe grupuri mai mici, iar în această formulă, sub supravegherea jandarmilor, se va face deplasarea din Gara de Nord către „National Arena".

UPDATE - 16.19: Suporterii maghiari care au venit în Bucureşti cu trenul, circa 1.500 de persoane, au fost regrupaţi de jandarmi, în Gara de Nord, dar asta numai pentru scurt timp. Gara de Nord s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă, după ce ungurii s-au luat la bătaie cu forţele de ordine. S-au folosit şi aici gaze lacrimogene, ca şi în Centrul Vechi! Fanii unguri, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au vrut să se ia la bătaie cu călătorii români aflaţi pe peroanele învecinate. După ce s-au folosit gaze lacrimogene, aerul a devenit irespirabil.

UPDATE - 15.57: Fanii unguri care au sosit în Capitală cu trenul au provocat oprirea garniturii în dreptul Podului Grant, informează Realitatea TV! Suporterii maghiari au coborât din tren înainte de gară, acolo unde îi aşteptau forţele de ordine, pentru a-i prelua. Suporterii paf parte din facţiunile dure ale echipelor Ferencvaros şi Ujpest. Trenul a rămas învăluit în fum, iar pompierii au intervenit cu stingătoare.   

UPDATE - 15.42: Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, după ce fanii maghiari au refuzat să părăsească Centrul Vechi şi să urce în autobuzele RATB, pentru a fi transportaţi într-o zonă amenajată special pentru ei în apropierea „National Arena". Aproximativ 400 de jandarmi au participat la operaţiunea în forţă desfăşurată în Centrul Vechi. Un jurnalist a fost rănit, se pare că este vorba despre un cameraman, care a fost bătut de suporterii unguri.

UPDATE - 15.35: Conflictul s-a mutat în afara Centrului Vechi. Suporterii maghiari au aruncat în jandarmi cu stricle de apă, cutii de bere şi ce au mai avut la îndemână. Forţele de ordine au ripostat lovindu-i cu bastoanele. Ungurii au fost urcaţi cu forţa în câteva autobuze RATB parcate în aceas zonă.

UPDATE - 15.27: O echipă de la postul Realitatea TV a fost agresată de suporterii unguri, în Centrul Vechi. Maghiarii s-au revoltat în momentul în care au văzut că sunt filmaţi, însă jandarmii au intervenit prompt şi au împiedicat iscaladarea violenţelor. Suporterii maghiari au fost evacuaţi din Centrul Vechi. Cel mai probabil, suporterii vor fi dirijaţi către "National Arena". Atmosfera este incendiară la propriu, după ce fanii maghiari au aprins mai multe torţe şi fumigene.

UPDATE - 14.15: Tot mai multe conflicte între suporterii români şi cei maghiari. Un suporter ungur a fost bătut pe Bulevardul Gheorghe Coposu, după ce a ieşit din grupul organizat pentru a intra într-un magazin, informează rtv.net. fanul ungur ar fi fost bătut de clienţi ai magazinului, iar un echipaj SMURD a fost chemat la faţa locului pentru a-i acorda rănitului îngrijiri medicale. Fanul ungur a suferit un traumatism cranio-facial.

Câteva sute de suporteri maghiari au luat cu asalt terasele din Centrul Vechi al Capitalei, în aşteptarea meciului de diseară, România vs Ungaria, din preliminariile CM 2014. Jandarmii români le fac marcaj strâns, dar chiar şi aşa incidentele nu au putut fi împiedicate să apară.

Fanii unguri poartă cu mici excepţii tricouri negre, pe piept având inscripţionat cu roşu „MAGYARORSZAG", care în traducere aproximativă ar însemna „Ungaria pentru totdeauna".

Cei mai mulţi dintre suporterii unguri sunt raşi în cap sau tunşi periuţă, de parcă abia au ieşit de pe porţile închisorii. Stau tolăniţi pe scaune, cu berea în mână şi admiră româncele care trec prin preajmă.

Unul mai solid a rămas la bustul gol şi şi-a etalat corpul bine lucrat şi tatuajele de pe piept şi de pe braţe. Evident, berea nu lipseşte nici ea.

Alţi suporteri nu-şi găsesc locul. Se plimbă de colo-colo, iar unii lasă senzaţia că ar face parte dintr-o brigadă de intervenţie rapidă, fiind gata oricând să-şi pună în valoare forţa fizică.

Poliţiştii români sunt la datorie şi-i ţin sub supraveghere, din dosul unor plante decorative, ceea ce nu-i împiedică pe unii suporteri să-i jignească pe trecători.

România vs Ungaria se joacă diseară, de la ora 21.00, pe „National Arena", în preliminariile CM 2014.

Marius Mihalcea

loading...