Halep s-a distrat în turul II de la Wimbledon cu Zheng şi şi-a aflat şi următoarea adversară

Postat la: 06.07.2018 15:19 | Scris de: ZIUA NEWS

Halep s-a distrat în turul II de la Wimbledon cu Zheng şi şi-a aflat şi următoarea adversară

Drumul Simonei Halep spre trofeul de la Wimbledon pare că trece prin Asia. După victoria din prima zi cu japoneza Kurumi Nara (101 WTA), constănţeanca de 26 a trecut şi de chinezoaica Saisai Zheng (126 WTA).

Liderul WTA a început bine, a condus cu 2-0, însă apoi s-a relaxat. Aşa i-a permis adversarei să egaleze şi chiar să conducă, la un moment dat, cu 5-3. La acest scor însă, Simona a pus piciorul în prag, a luat patru game-uri la rând, dar şi setul: 7-5. Setul doi a devenit apoi o formalitate, românca impunându-se cu 6-0. Pentru Halep urmează un meci în turul III cu taiwaneza Su-Wei Hsieh (48 WTA). Aceasta a trecut până acum de Pavlyuchenkova (29 WTA) şi de Arruabarrena (88 WTA). Halep a învins-o pe Su-Wei Hsieh în precedenta întâlnire dintre cele două, în 2013, la Cincinnati, scor 6-7, 6-1, 6-2.