Fed Cup, România - Cehia 2-3. Andreea Mitu: "Acest duel mă va motiva pentru următoarele meciuri"

Postat la: 08.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Fed Cup, România - Cehia 2-3. Andreea Mitu:

Sursa foto: digisport.ro

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu (locul 104 WTA) a postat, luni, un mesaj pe contul ei de Facebook. Sportiva promite să revină mai puternică la echipa de Fed Cup a României, după ce a pierdut meciul decisiv de dublu al confruntării cu Cehia.

''Au fost câteva zile deosebite, pline de emoție, în care am făcut parte din echipa României de Fed Cup. Am trăit din nou bucuria de a-mi reprezenta țara și am luptat până în ultima clipă'', a scris Mitu.

''Dincolo de rezultat, vreau să le mulțumesc atât celor din Cluj, care ne-au susținut și s-au dovedit a fi gazde minunate, cât și acelora care ne-au încurajat din fața televizoarelor și au sperat, alături de noi, la o victorie generală împotriva Cehiei. Țin să le transmit tuturor că acest duel nu mă va descuraja, ci mă va motiva pentru următoarele meciuri și voi face tot posibilul să revin mai puternică'', a mai notat sportiva.

Mitu nu a putut vorbi, duminică seara, la conferința de presă de după înfrângerea din meciul cu Cehia din cauza lacrimilor. Ea a considerat că eșecul s-a datorat evoluției de la dublu.

 

loading...
PUTETI CITI SI...