CUPA MONDIALĂ 2018. Uruguay a zdrobit Rusia și a câștigat grupa A. Egiptul lui „Mo" Salah fără punct la turneul final

Postat la: 26.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

CUPA MONDIALĂ 2018. Uruguay a zdrobit Rusia și a câștigat grupa A. Egiptul lui „Mo

S-a stabilit clasamentul final al grupei A la Cupa Mondială din Rusia. Deja calificate în optimi, Uruguay și Rusia s-au duelat la Samara pentru primul loc, ambele având câte 6 puncte după victoriile cu Arabia Saudită și Egipt.

Până la urmă a fost o demonstrație de forță a sud-americanilor, care și-au strivit adversarul și s-au impus cu 3-0. În minutul 10, Luis Suarez a executat perfect o lovitură liberă de la 18 metri și l-a lăsat fără replică pe Akinfeev. S-a făcut 2-0 în minutul 23, după ce Cheryshev a deviat nefericit mingea șutată de Laxalt. Apoi, rușii au rămas în inferioritate, Smolnikov reușind să încaseze două cartonașe galbene în doar 9 minute. În partea a doua, sud-americanii nu au mai forțat, dar Cavani și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și a închis tabelă în minutul 90.

La Volgograd, Egiptul a început mai bine meciul cu Arabia Saudită, iar Mohamed Salah a deschis scorul în minutul 22, după care a ratat o ocazie mare, trimițând pe lângă din poziție de unu contra unu cu goalkeeper-ul Al Mosailem. Finalul primeri reprize a fost însă al saudiților, care au primit două lovituri de la 11 metri. Prima a fost ratată de Al Muwallad, portarul egiptean Essam El-Hadary, care la 45 de ani și 5 luni a devenit cel mai vârstinc jucător din istoria Cupei Mondiale, reușind să respingă. Al doilea penalty a fost transformat însă de Al Faraj, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 1-1. Saudiții au marcat golul victoriei la ultima fază, Al Dawsari stabilind scorul final, 2-1.

Astfel, Uruguay a câștigat grupa A cu 9 p, Rusia mergând în optmi de pe locul secund, cu 6 p. Au părăsit competiția Arabia Saudită, 3 p și Egipt, 0 p.

loading...
PUTETI CITI SI...