Zeci de primari PSD din judetul Iasi cer demiterea lui Mihai Chirica

Postat la: 17.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Zeci de primari PSD din judetul Iasi cer demiterea lui Mihai Chirica

Peste 50 de primari PSD din judetul Iasi solicita conducerii partidului schimbarea lui Mihai Chirica de la sefia organizatiei judetene, dupa declaratiile facute de primar in ultima perioada. Mihai Chirica spune ca unele semnaturi sunt false.

Cei 56 de edili au trimis o scrisoare catre presedintele PSD, Liviu Dragnea, in care cer inlaturarea lui Chirica si isi arata sprijinul atat fata de Guvernul Grindeanu, cat si fata de conducerea nationala a PSD. "Ne delimitam in totalitate de cele declarate de presedintele interimar al organizatiei judetene Iasi a PSD. Ne declaram sustinerea atat fata de guvernul condus de Sorin Grindeanu cat si fata de conducerea centrala a partidului si de presedintele Liviu Dragnea. Propunem retragerea delegarii pentru functia de pesedinte interimar al organizatiei judetene a domnului primar Mihai Chirica, cu pastrarea calitatii de membru PSD", se arata in scrisoare. Acestia mai spun ca Mihai Chirica a adus prejudicii grave la adresa PSD, prin declaratiile critice facute in ultima perioada la adresa conducerii partidului. PSD are 63 de primari in judetul Iasi.

Scrisoarea adresata de primarii PSD conducerii partidului a fost prezentata vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PSD Iasi de catre primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache, deputatul Vasile Citea si presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa. Edilul PSD de Schitu Duca a spus ca demersul primarilor PSD este sustinut si de patru din cei noua parlamentari de Iasi ai PSD. Zeci de primari PSD din judetul Iasi s-au intalnit la un motel sa stabileasca ce fac cu Chirica Mai multe organizatii PSD cer sanctionarea disidentului Chirica

In replica, liderul PSD Iasi, Mihai Chirica, sustine ca pe lista celor 56 de primari PSD Iasi care cer schimbarea sa de la conducerea filialei judetene exista si semnaturi false, adaugand ca primarii PSD au fost influentati de catre Codrin Stefanescu, secretarul general adjunct al PSD, sa faca acest gest. "Sunt si semnaturi false acolo, si nume care s-au strecurat. Pana la urma, un lucru este cert, nu trebuie sa condamn pe nimeni, pentru ca eu am fost cel care am deschis acest val al democratiei in exprimare in PSD, nu-mi este de fiecare data favorabil, dar sunt consecvent si voi continua sa promovez valorile social-democratiei europene.

Prin urmare, nu cred ca am gresit si voi continua sa fiu cat se poate de atasat de aceasta ideologie", a declarat presei liderul PSD Iasi, Mihai Chirica. El mai spune ca "atunci cand esti la guvernare nu vinzi chiar orice si nu faci chiar totul pentru bani". "Nu am avut niciun fel de atitudine impotriva partidului, ii inteleg si pe colegii care se simt oarecum marginalizati in Parlament pentru ca la Iasi a iesit un lider care a spus ca lucrurile nu merg bine.

Ceea ce ma surprinde foarte mult este ca pe unii colegi de-ai mei, la care tin foarte mult, i-a invins Codrin Stefanescu. E un act de recul, un masiv act de recul in ceea ce priveste imaginea PSD si probabil va trebui sa reparam si acest lucru in timp", a mai declarat Mihai Chirica. Tot vineri, primarul PSD al comunei iesene Holboca, Gheorghe Stefurac, a anuntat ca nu este de acord cu retragerea sprijinului politic in cazul lui Mihai Chirica, spunand ca nu aproba o astfel de actiune si ca acum partidul trebuie sa se concentreze "pe actul de guvernare" si sa recastige increderea electoratului "prin actiuni concrete".

loading...
PUTETI CITI SI...