Vicepreşedintele PNL Florin Roman: De la 1 ianuarie 2018, salariile românilor vor scădea cu 23%
Postat la: 18.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Comunicat de presă. Florin Roman, deputat PNL de Alba, apreciază că iluziile vândute de PSD privind creşterea tuturor salariilor din România reprezintă cea mai mare înşelătorie politică din ultimele trei decenii.
In realitate, veniturile tuturor salariaţilor se vor diminua imediat, pe două căi - o dată prin creşterea accelerată preţurilor şi, de la 1 ianuarie 2018, prin transferul contribuţiilor sociale, exclusiv pe umerii angajatului: „Ce înseamnă, până la urmă, să crească leafa celui care munceşte, iar acesta să simtă şi el puţin din creşterea economică? Înseamnă să poată cumpăra astăzi mai mult decât putea cumpăra ieri! Dacă ieri a dus acasă o pâine, astăzi să ducă două pâini! Păi, în această logică firească, să-mi spună domnul Dragnea care este acel angajat care se poate lăuda cu un asemenea salt de bunăstare?
În primul rând, nici măcar nu s-au majorat salariile dascălilor sau medicilor, potrivit măreţelor promisiuni electorale, iar preţurile deja au luat-o razna, mai ales la produsele de bază. La unele alimente de bază preţurile au crescut şi cu peste 20% faţă de anul trecut! Utilităţile au fost şi ele nemiloase, mai ales energia electrică. Apoi, înţelegem că din toamnă Guvernul Tudose va transfera toată incompetenţa sa în majorarea preţului benzinei şi al tuturor produselor de la raft! Aşadar, încă o tăiere a puterii de cumpărare a salariaţilor şi pensionarilor din România. Toate calculele, inclusiv ale BNR ne arată că o creştere a preţului la benzină îi va face pe toţi românii, angajaţi sau pensionari, mai săraci!
Iar, ca să fie înşelătorie până la capăt, de la 1 ianuarie 2018, dată la care unii bugetari ar fi trebuit să primească prima majorare de salarii promisă, Guvernul Dragnea 2 a programat deja să ia din banii tuturor salariaţilor din România nu mai puţin de 22,75%. Atenţie! Nu doar de la bugetari! De la toţi! Aşadar, înşelătoria este foarte simplă! Pe hârtie salariu nominal creşte, însă ceea ce va lua angajatul efectiv în mână va scădea cu aproape un sfert! Curat murdar, ar spune regretatul Caragiale! De fapt aşa se şi explică paradoxul prin care, ori de câte ori PSD sau Tăriceanu au mărit pensii şi salarii, viaţa românilor nu s-a schimbat în bine, ci, dimpotrivă, în mai rău. Nu trebuie nici să uităm că, România este astăzi una dintre cele mai slab dezvoltate state ale UE pentru că din 27 de ani care au trecut de la căderea comunismului, PSD a guvernat România, direct sau indirect, vreme de peste 21 de ani. Din păcate, sarabanda măsurilor proaste luate de PSD în anul 2017 ne va costa mult, pe termen lung şi va afecta grav toată populaţia care trăieşte cinstit din salariu, din pensie bazată pe contributivitate sau dintr-o afacere onestă."
-
Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Pu ...
-
SRS: "Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Prevăd o finală prezidențială Gușă-Geoană!"
Informația momentului: analistul politic Cozmin Gușă va candida la președinția României ca independent! Anunțul a fost f ...
-
Industria României crește prin programele adoptate de PSD la guvernare
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus ...
-
Turneul național "Stop Agenda 2030": Conferințe pe temele "Tratatul de pregătire pandemică al OMS" sau "Toxicitatea unor jaloane "secrete" din PNRR"
Turneul național "Stop Agenda 2030" va include dezbateri față-în-față pe subiectele tabu ale anului 2024. Activistul civ ...
-
Politica PSD de investiții publice masive, cheia creșterii economice și în 2024
România se numără printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunit ...
-
Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români au o încredere oarbă-n UE. Trei sferturi din ei se vor duce la vot!
Alegerile europarlamentare din 9 iunie, din România, sunt comasate cu cele locale, iar asta ar putea aduce o mare surpri ...
-
PSD își ține promisiunea: avansul economic se reflectă într-un venit mediu în creștere pentru români
Creșterea economică bazată pe investiții, asumată de PSD încă de la intrarea la guvernare, s-a concretizează în creștere ...
-
Mircea Geoană își face campanie electorală cu frica de al Treilea Război Mondial. Doar cu el președinte România ar fi în siguranță
Secretarul general adjunt al NATO, Mircea Geoană, a oferit un interviu cotidianului italian LaStampa și a vorbit despre ...
-
Liberalul pe care Diana Șoșoacă l-a acuzat de tentativă de omor a fost reținut
IPJ Sibiu face precizări după ce partidul condus de Diana Șoșoacă a acuzat un membru al PNL de tentativă de omor, după c ...
-
George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
Președintele AUR, George Simion, a spus, duminică seara, la Realitatea Plus, că-l va suspenda din funcția de prim-vicepr ...
-
Rareș Bogdan îl torpilează pe Mircea Geoană: "Domnul Geoană ne cam face de râs, nu-și face treaba"
Rareș Bogdan s-a arătat deranjat de afirmațiile secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a afirmat că a ...
-
Șefii AUR din județe vor fi testati cu detectorul de minciuni de teama trădării. Lulea induce in electorat impresia ca e un partid de infractori!
Săptămâna viitoare, AUR începe testarea cu detectorul de minciuni a liderilor organizațiilor județene, după cum anunță p ...
-
Plafonarea prețurilor de către PSD ține sub control inflația
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie 2024, de la 7,2% în luna precedentă, conform datelor anunţate de Inst ...
-
Candidatul globaliștilor: Mircea Geoană e pe primul loc la prezidențiale în trei scenarii. Câte voturi ar lua Simion și cum se fac de râs Ciucă și Ciolacu
Mircea Geoană, care nu și-a anunțat oficial candidatura, conduce în preferințele de vot ale românilor privind alegerile ...
-
Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
Ca urmare a unor jonglerii din listele electorale, AUR-ul lui George Simion este la un pas de a rata alegerile europarla ...
-
Dan Tudorache vrea sa candideze ca independent la functia de primar al sectorului 1
Surse politice ne informează că fostul primar al sectorului 1, Dan Tudorache, a început sa strângă semnături pentru cand ...
-
PSD susține scăderea taxării muncii pentru familiile cu copii începând cu 2025
Ministrul PSD al Muncii a anunțat că ministerul pe care îl conduce a pus în transparență decizională un proiect de Hotă ...
-
Cum au fost furați zilnic și îndatorați cu mii de euro toți românii
Pe lângă accizele majorate și impozitele și taxele crescute de pe o zi pe alta, dar cunoscute măcar în momentul publicăr ...
-
Claudiu Târziu: Nu poate fi vorba de sprijinirea unei eventuale candidaturi la președinție a lui Mircea Geoană
Președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat pe Facebook că nu poate fi vorba de "sprijinirea une ...
-
PSD face alt pas major împotriva industriei pariurilor: „Legea Păcănelelor", adoptată de Parlament
Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege inițiat de social-democratul Alfr ...
-
Cozmin Gușă despre renunțarea la cursa pentru București în urma refuzului lui Simion de a-și oficializa candidatura
În urma discuțiilor purtate cu George Simion ieri după-amiază, analistul politic Cozmin Gușă a dezvăluit în cadrul emisi ...
-
Ratatul NATO vrea la război! Iohannis cere noi recruți în Armata Română: "Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar!"
Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar, transmite președintele României, Klaus Iohannis. Declarația a fost ...
-
SONDAJ Satu Mare: Mircea Govor peste Adrian Cozma și PSD peste PNL la toate capitolele!
Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor, este peste la toate capitolele față de contracandidatu ...
-
Marcel Ciolacu: "Am eliminat păcănelele in 90% din localități!"
"Zilele bune ale celor care au profitat cu lăcomie vânzând iluzii oamenilor s-au încheiat. Parlamentul a votat astăzi sc ...
-
PSD acuză USR că nu e de acord cu majorarea veniturilor românilor prin aplicarea salariului minim european
USR se împotrivește, încă o dată, majorărilor de salarii. După ce au atacat orice majorare de salariu la Curtea Constitu ...
-
Aurelian Popa: "Deși nu credeam, din posibil candidat am devenit candidat cert"
Activistul Aurelian Popa a izbutit sa stranga un numar record de semnaturi, nu numai in favoarea sa, dar si pentru ceila ...
-
Incompatibilitate gravă la Consiliul Județean Vrancea
La funcția de președinte al CJ Vrancea și-au anunțat candidatura mai mulți oameni politici în frunte cu Dragoș Ciobotaru ...
-
Marcel Ciolacu în scandalul incompatibilității candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei. Și Cătălin Cîrstoiu a venit cu replici acide
Premierul Marcel Ciolacu a explodat după ce a fost întrebat despre incompatibilitatea candidatului PSD-PNL la Primăria C ...
-
Diana Șoșoacă susține că va fi ucisă pe 18 aprilie 2024 și declară că nu se teme de moarte
Senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă a declarat că inamicii săi se pregătesc să o ucidă, în curând, mai exact pe data de 1 ...
-
Tudor Chirilă: "Am tot ce trebe', mă bag la primărie!"
Într-o postare virală pe facebook, Tudor Chirilă (49 de ani) a anunțat că se înscrie în cursa pentru Primăria Bucureștiu ...