PSD decide astazi componenta Guvernului condus de Viorica Dancila. In noul cabinet s-ar putea regasi Rovana Plumb, Sevil Shhaideh sau Adrian Dobre
Postat la: 26.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
PSD se intruneste vineri, in sedinta Comitetului Executiv National (CExN), pentru a stabili componenta viitorului guvern, la capatul unei saptamani intense de negocieri cu liderii unor filiale judetene, care incearca sa isi impuna reprezentanti in noul executiv.
In pofida avertismentelor presedintelui Klaus Iohannis, in cabinetul condus de Viorica Dancila s-ar putea regasi si persoane cu "probleme penale", precum fostul ministru Rovana Plumb si fostul vicepremier Sevil Shhaideh. De altfel, intrebat daca membri ai PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul guvern liderul social-democratilor, Liviu Dragnea, a raspuns afirmativ: "Da. Am hotarat sa ne facem noi Guvernul, si nu alte institutii". Sedinta CEx al PSD este programata pentru ora 11.00, iar de la ora 15.00 au fost convocate Birourile permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului, pentru a stabili calendarul audierilor ministrilor in comisii.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, ca toate filialele vor putea face propuneri pentru posturi in Guvern: "Fiecare organizatie sau fiecare membru CEx sa faca propuneri pentru un membru al Cabinetului sau sa faca propuneri sa nu mai fie un membru in urmatorul Guvern. Ele vor fi centralizate si vom veni in CEx vineri, unde vor fi votate fiecare in parte (...) Cel mai important este ca orice membru al Cabinetului sa fie bine pregatit si sa isi aduca contributia lui la indeplinirea unui program de guvernare bun".
De altfel, in aceasta saptamana au avut loc negocieri intense cu unii lideri ai filialelor PSD, care incearca sa isi impuna reprezentanti in Guvern. Din Cabinetul Dancila ar putea face parte si persoane considerate cu "probleme penale", precum fostul ministru Rovana Plumb si fostul vicepremier Sevil Shhaideh, ambele demisionand in urma deschiderii de catre DNA a dosarului Belina. Intrebat despre posibilitatea ca membri ai PSD cu probleme in justitie sa se regaseasca in viitorul guvern, Liviu Dragnea a raspuns: "Da".
De asemenea, chestionat de ce nu se vor respecta criteriile de integritate dorite de fostul premier Tudose in privinta ministrilor care au demisionat - Rovana Plumb si Sevil Shhaideh - Dragnea a raspuns: "Am hotarat sa ne facem noi Guvernul, si nu alte institutii". Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a raspuns si el la intrebarea de ce ministrii cu probleme penale vor face parte din Cabinetul Dancila: "Pentru ca putem.Da, putem. PSD este tinta predilecta a personajelor toxice care, impreuna, unit, formeaza statul paralel. Aceste persoane care folosesc autoritatea in care sunt numiti - ilegal si neconstitutional - bugetul, subalternii si informatiile pentru a face politica, pentru a stabili cine traieste si cine moare, cine e arestat si cine e liber. Si premierul desemnat, Viorica Dancila, a vorbit, marti, despre posibilitatea ca in Guvern sa fie persoane cu probleme penale: "Sunt europarlamentar si am votat o Directiva europeana care spunea ca exista prezumtia de nevinovatie".
Noul guvern va avea aceeasi structura, respectiv 28 de portofolii - 26 de ministri, doi ministri delegati si trei vicepremieri -, iar potrivit deputatului PSD Catalin Radulescu un sfert dintre actualii ministri ar urma sa plece, in timp ce, in opinia Gabrielei Firea, o treime dintre ei vor pleca. Rovana Plumb ar urma sa se regaseasca in viitorul cabinet pe postul de vicepremier fara portofoliu detinut de Marcel Ciolacu, iar Sevil Shhaideh ar putea prelua Secretariatul General al Guvernului.
Un alt vicepremier va fi ministrul Mediului Gratiela Gavrilescu. In cazul celui de-al treilea post de vicepremier, detinut de Paul Stanescu, au aparut probleme, acesta fiind chemat joi de Directia Nationala Anticoruptie la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pentru a i se redeschide un dosar care fusese inchis in urma cu opt ani. Stanescu a declarat la ICCJ, unde a fost amanata judecarea acestei solicitari, ca in cazul in care va fi inculpat, va demisiona imediat.
Dintre ministri, vor fi inlocuiti in primul rand cei care si-au exprimat explicit sustinerea fata de fostul premier Mihai Tudose sau considerati apropiati lui si vicepremierului Marcel Ciolacu, astfel ca discutiile vor viza in principal ministerele Transporturilor, Turismului, Culturii si pe cel al Fondurilor Europene, al carui titular, Marius Nica, a demisionat deja in 19 ianuarie. Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Razvan Cuc, care a mai detinut aceasta functie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat in minister in mandatul lui Miron Mitrea, iar pentru Ministerul Culturii a fost vehiculat numele actorului George Ivascu, in locul actualului ministru Lucian Romascanu, insa nu este exclusa nici nominalizarea lui Ionut Vulpescu.
La Ministerul Fondurilor Europene este mentionat constant in spatiul public numele lui Orlando Teodorovici, fost detinator al acestui post. Pentru Ministerul Turismului, este dat ca potential inlocuitor al lui Mircea Titus Dobre, Bogdan Gheorghe Trif, in prezent comisar general al Garzii Nationale de Mediu. Alte nume care ar putea pleca din Guvern sunt ministrul Educatiei, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social Gabriel Petrea si ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca.
Dunca urmeaza sa sustina vineri dimineata o conferinta de presa la sediul MTS. Ministerul Educatiei ar putea reveni Ecaterinei Andronescu, care a mai ocupat acest post, in timp ce pentru portofoliul de la Dialog Social este vehiculat numele lui Adrian Dobre, purtator de cuvant al PSD. In cazul Ministerului Tineretului si Sportului, surse politice au declarat pentru News.ro ca postul ar putea reveni fostei atlete Gabriela Szabo, care a mai detinut aceassta functie.
Presa locala sustine insa ca pe acest post ar putea fi numita deputatul Ioana Bran, fiica cea mica patronului Distileriilor Bran. Tot in presa locala a aparut informatia conform careia Ioana Bran ar putea prelua Turismul. Pe lista ministrilor care vor pleca din Guvern s-a aflat si Florian Bodog, iar ca inlocuitor a fost vehiculat numele Rodicai Nasar. Surse din partid afirma ca si deputatul Elena Cristina Dinu ar putea fi propusa in CEx pentru acest post, dar nu este exclus ca Florian Bodog, cunoscut drept apropiat al primarului Gabriela Firea, sa-si pastreze portofoliul de la Sanatate. La Ministerul Apelor, de unde ministrul Doina Pana a demisionat inainte de plecarea lui Mihai Tudose, a fost deja confirmat prin votul CEx Ioan Denes.
Dintre ministrii social-democrati este certa mentinerea in Guvern a urmatorilor ministri: Lucian Georgescu (ministrul Cercetarii), Carmen Dan (ministru de Interne), Olguta Vasilescu (ministrul Muncii), Mihai Fifor (ministrul Apararii), Petre Daea (ministrul Agriculturii), Tudorel Toader (ministrul Justitiei), Victor Negrescu (ministru pentru Afaceri Europene), Andreea Pastarnac (ministru pentru Romanii de pretutindeni), Gheorghe Simon (ministrul Economiei), Ilan Laufer (ministru pentru Mediul de Afaceri), Lucian Sova (ministrul Comunicatiilor).
ALDE isi va pastra portofoliile, respectiv Externe, Mediu, Energie si Relatia cu Parlamentul, precum si pe actualii lor detinatori: Teodor Melescanu, Gratiela Gavilescu, Toma Petcu si Viorel Ilie. Liderul PSD, Liviu Dragnea, spunea, dupa ce presedintele Klaus Iohannis a nominalizat-o pe Viorica Dancila pentru functia de premier, ca in noul guvern va primi votul in Parlament in 29 ianuarie.
-
Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Pu ...
-
SRS: "Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Prevăd o finală prezidențială Gușă-Geoană!"
Informația momentului: analistul politic Cozmin Gușă va candida la președinția României ca independent! Anunțul a fost f ...
-
Industria României crește prin programele adoptate de PSD la guvernare
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus ...
-
Turneul național "Stop Agenda 2030": Conferințe pe temele "Tratatul de pregătire pandemică al OMS" sau "Toxicitatea unor jaloane "secrete" din PNRR"
Turneul național "Stop Agenda 2030" va include dezbateri față-în-față pe subiectele tabu ale anului 2024. Activistul civ ...
-
Politica PSD de investiții publice masive, cheia creșterii economice și în 2024
România se numără printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunit ...
-
Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români au o încredere oarbă-n UE. Trei sferturi din ei se vor duce la vot!
Alegerile europarlamentare din 9 iunie, din România, sunt comasate cu cele locale, iar asta ar putea aduce o mare surpri ...
-
PSD își ține promisiunea: avansul economic se reflectă într-un venit mediu în creștere pentru români
Creșterea economică bazată pe investiții, asumată de PSD încă de la intrarea la guvernare, s-a concretizează în creștere ...
-
Mircea Geoană își face campanie electorală cu frica de al Treilea Război Mondial. Doar cu el președinte România ar fi în siguranță
Secretarul general adjunt al NATO, Mircea Geoană, a oferit un interviu cotidianului italian LaStampa și a vorbit despre ...
-
Liberalul pe care Diana Șoșoacă l-a acuzat de tentativă de omor a fost reținut
IPJ Sibiu face precizări după ce partidul condus de Diana Șoșoacă a acuzat un membru al PNL de tentativă de omor, după c ...
-
George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
Președintele AUR, George Simion, a spus, duminică seara, la Realitatea Plus, că-l va suspenda din funcția de prim-vicepr ...
-
Rareș Bogdan îl torpilează pe Mircea Geoană: "Domnul Geoană ne cam face de râs, nu-și face treaba"
Rareș Bogdan s-a arătat deranjat de afirmațiile secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a afirmat că a ...
-
Șefii AUR din județe vor fi testati cu detectorul de minciuni de teama trădării. Lulea induce in electorat impresia ca e un partid de infractori!
Săptămâna viitoare, AUR începe testarea cu detectorul de minciuni a liderilor organizațiilor județene, după cum anunță p ...
-
Plafonarea prețurilor de către PSD ține sub control inflația
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie 2024, de la 7,2% în luna precedentă, conform datelor anunţate de Inst ...
-
Candidatul globaliștilor: Mircea Geoană e pe primul loc la prezidențiale în trei scenarii. Câte voturi ar lua Simion și cum se fac de râs Ciucă și Ciolacu
Mircea Geoană, care nu și-a anunțat oficial candidatura, conduce în preferințele de vot ale românilor privind alegerile ...
-
Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
Ca urmare a unor jonglerii din listele electorale, AUR-ul lui George Simion este la un pas de a rata alegerile europarla ...
-
Dan Tudorache vrea sa candideze ca independent la functia de primar al sectorului 1
Surse politice ne informează că fostul primar al sectorului 1, Dan Tudorache, a început sa strângă semnături pentru cand ...
-
PSD susține scăderea taxării muncii pentru familiile cu copii începând cu 2025
Ministrul PSD al Muncii a anunțat că ministerul pe care îl conduce a pus în transparență decizională un proiect de Hotă ...
-
Cum au fost furați zilnic și îndatorați cu mii de euro toți românii
Pe lângă accizele majorate și impozitele și taxele crescute de pe o zi pe alta, dar cunoscute măcar în momentul publicăr ...
-
Claudiu Târziu: Nu poate fi vorba de sprijinirea unei eventuale candidaturi la președinție a lui Mircea Geoană
Președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat pe Facebook că nu poate fi vorba de "sprijinirea une ...
-
PSD face alt pas major împotriva industriei pariurilor: „Legea Păcănelelor", adoptată de Parlament
Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege inițiat de social-democratul Alfr ...
-
Cozmin Gușă despre renunțarea la cursa pentru București în urma refuzului lui Simion de a-și oficializa candidatura
În urma discuțiilor purtate cu George Simion ieri după-amiază, analistul politic Cozmin Gușă a dezvăluit în cadrul emisi ...
-
Ratatul NATO vrea la război! Iohannis cere noi recruți în Armata Română: "Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar!"
Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar, transmite președintele României, Klaus Iohannis. Declarația a fost ...
-
SONDAJ Satu Mare: Mircea Govor peste Adrian Cozma și PSD peste PNL la toate capitolele!
Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor, este peste la toate capitolele față de contracandidatu ...
-
Marcel Ciolacu: "Am eliminat păcănelele in 90% din localități!"
"Zilele bune ale celor care au profitat cu lăcomie vânzând iluzii oamenilor s-au încheiat. Parlamentul a votat astăzi sc ...
-
PSD acuză USR că nu e de acord cu majorarea veniturilor românilor prin aplicarea salariului minim european
USR se împotrivește, încă o dată, majorărilor de salarii. După ce au atacat orice majorare de salariu la Curtea Constitu ...
-
Aurelian Popa: "Deși nu credeam, din posibil candidat am devenit candidat cert"
Activistul Aurelian Popa a izbutit sa stranga un numar record de semnaturi, nu numai in favoarea sa, dar si pentru ceila ...
-
Incompatibilitate gravă la Consiliul Județean Vrancea
La funcția de președinte al CJ Vrancea și-au anunțat candidatura mai mulți oameni politici în frunte cu Dragoș Ciobotaru ...
-
Marcel Ciolacu în scandalul incompatibilității candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei. Și Cătălin Cîrstoiu a venit cu replici acide
Premierul Marcel Ciolacu a explodat după ce a fost întrebat despre incompatibilitatea candidatului PSD-PNL la Primăria C ...
-
Diana Șoșoacă susține că va fi ucisă pe 18 aprilie 2024 și declară că nu se teme de moarte
Senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă a declarat că inamicii săi se pregătesc să o ucidă, în curând, mai exact pe data de 1 ...
-
Tudor Chirilă: "Am tot ce trebe', mă bag la primărie!"
Într-o postare virală pe facebook, Tudor Chirilă (49 de ani) a anunțat că se înscrie în cursa pentru Primăria Bucureștiu ...