Prima reacție oficială a lui Teodorovici, după scandalul de pe Facebook

Postat la: 11.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Prima reacție oficială a lui Teodorovici, după scandalul de pe Facebook

"Nu intenţionez să-mi cer scuze pentru ceva ce nu-mi aparţine şi pentru care nu am decât vina de a fi creditat cu încredere un colaborator care s-a oferit pro-bono să gestioneze pagina de Facebook. Nu a mai contat că el poate fi autorul unor astfel de mesaje la limita bunului simţ sau că a fost vinovat de utilizarea parolei de acces la contul de Facebook fără a-şi lua nici măcar cele mai elementare măsuri de protejare a acesteia, colaborarea noastră s-a încheiat", a scris ministrul Finanțelor, pe același cont de Facebook.

"Îmi asum întreaga responsabilitate cu privire la faptul că, poate nu întotdeauna şi este evident că nu suficient de des, am găsit timpul necesar să analizez cu atenţie conţinutul paginii de Facebook. Fără a reprezenta o scuză, vă asigur că un astfel de vocabular nu doar că nu mă reprezintă, dar nu-l caracterizează pe niciunul dintre colegii mei, indiferent de domeniul pe care îl are în competenţă", a mai scris el.

A mai transmis Eugen Teodorovici faptul că au fost "încercări de discreditare a sa" și că s-a încercat "să i se atribuie "imaginea unui uşuratic iresponsabil, numindu-mă "ministru discotecar". Activitatea sa pe Facebook va continua, anunță ministrul.

Zilele acestea, s-a iscat un adevărat scandal pe contul de Facebook al lui Eugen Teodorovici, după un schimb de replici contradictorii şi acide între ministrul Finanţelor Publice (MFP) şi fanii săi. Totul a pornit de la o postarea a ministrului, pe pagina sa de Facebook, în data de 4 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite, atunci când americanii sărbătoresc Ziua Independenţei. La postarea respectivă, au apărut mai multe comentarii scrise de pe contul ministrului de Finanțe, care îi trata arogant pe românii care îi comentau ministrului.

loading...
PUTETI CITI SI...