Începe strângerea de semnături pentru demiterea Gabrielei Firea şi a primarilor de sector

Postat la: 07.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Începe strângerea de semnături pentru demiterea Gabrielei Firea şi a primarilor de sector

Asociaţia "Bucureşti fără ei" începe, miercuri, în Piaţa Unirii, strângerea de semnături pentru declanşarea referendumurilor de demitere a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a primarilor de sector şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Reprezentanţii asociaţiei, care anunţaseră că vor instala corturi pentru strângerea de semnături, dar nu au obţinut autorizaţie de la municipalitate, susţin că nu se vor "da bătuţi" şi vor obţine "dreptul" de a avea corturi pentru strângerea de semnături. Reprezentanţii asociaţiei spun că începând de miercuri vor fi prezenţi, între orele 9.00-21.00, în Piaţa Unirii, pe trotuarul dintre Magazinul Unirea, colţul cu magazinul H&M şi intersecţia Pieţei Unirii cu Splaiul Unirii.

Pentru declanşarea referendumurilor de demitere sunt necesare semnăturile a 25% din bucureştenii cu drept de vot, adică peste 440.000. Conform Legii administraţiei publice locale 215/2001, mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii.

 

loading...
PUTETI CITI SI...