Motivul pentru care, potrivit PNL, toate salariile din România vor scădea cu 22,7%, de la 1 ianuarie 2018

Postat la: 20.08.2017 16:35 | Scris de: ZIUA NEWS

 Motivul pentru care, potrivit PNL,  toate salariile din România vor scădea cu 22,7%, de la 1 ianuarie 2018

Toate salariile din România, inclusiv ale bugetarilor, vor scădea cu 22,7% net de la 1 ianuarie 2018, dacă PSD-ALDE nu renunţă la măsura privind obligaţia angajaţilor de a plăti contribuţia la asigurărrile sociale, a susţinut, duminică, vicepreşedintele PNL Florin Roman.

„Facem o solicitare celor de la PSD-ALDE să retragă acea propunere de punere a birurilor în ceea ce priveşte contribuţia la asigurările sociale pe umerii angajaţilor. Dacă această măsură devine realitate, salariile tuturor românilor vor scădea de la 1 ianuarie 2018 cu 22,7%, net. Aici vorbim de toţi românii care lucrează, nu doar de bugetari", a susţinut Roman.

El a arătat că angajaţii care se bucură în acest moment de majorările salariale instituite de legea cadru a salarizării personalului bugetar trebuie să ia în calcul această scădere, odată intrată în vigoare măsura respectivă. De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) „vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului", potrivit unui comunicat remis de Ministerul Finanţelor, la sfârşitul lunii iulie.

„Nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului", precizează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În acest sens, „sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare". Potrivit MFP, măsurile „nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator". Totodată, „având în vedere şi scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat".

Referindu-se la transferul plăţii contribuţiilor de asigurări sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, premierul Mihai Tudose adeclarat recent că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt acum. „CAS, CASS şi celelalte plăţi din această categorie vor rămâne şi în 2018 pe modelul actual, cu plata la angajator. Nu ştiu de unde a apărut ideea asta cu plata de către angajat", a spus premierul.