Firea: Nu mai vreau să particip la o nouă remaniere. Dăncilă va rezista, cu sau fără hashtag. E foarte religioasă

Postat la: 22.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Firea: Nu mai vreau să particip la o nouă remaniere. Dăncilă va rezista, cu sau fără hashtag. E foarte religioasă

Întrebată despre durata mandatului noului premier, având în vedere mandatele scurte ale lui Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, primarul Capitalei a spus că îşi doreşte ca acest guvern să meargă până la capăt, pentru că nu îşi doreşte să ia parte la o altă schimbare de premier.

„Cred că Viorica Dăncilă va rezista, cu sau fără hashtag. O cunosc pe Viorica Dăncilă de aproape şapte ani, de când am intrat în PSD. Este o persoană extrem de echilibrată, solidară, sinceră", a declarat duminică primarul Capitalei, la România TV. Firea s-a declarat dezamăgită de reacţiile din spaţiul public şi la criticile la adresa Vioricăi Dăncilă, spunând că părerile, indiferent dacă sunt pro sau contra, ar trebui date faţă de proiectele acesteia şi nu faţă de religia persoanei sau oraşul în care s-a născut.

„S-au referit la aspecte pe care eu le consider derizorii. Iar în Europa, referirile la astfel de aspecte, religie, oraşul în care s-a născut, sunt criticate, trimise la marginea societăţii, în niciun caz nu sunt potenţate. Am fost extrem de dezamăgită. Haideţi să o lăsăm (pe Viorica Dăncilă, n.r.) să ajungă la Guvern şi să avem o părere pro sau contra vizavi de deciziile pe care le ia, faţă de proiectele sale. Am văzut şi persoane publice, chiar persoane care se consideră intelectuale care au făcut astfel de critici", a subliniat Gabriela Firea.

Firea, este de părere că preşedintelui Klaus Iohannis nu i-a displăcut propunerea PSD pentru funcţia de premier, spunând că probabil l-a surprins, întrucât Viorica Dăncilă are relaţii foarte bune la Bruxelles şi Strasbourg şi că a avut foarte multe vizite şi întâlniri. „Cred că domnului preşedinte Iohannis nu i-a displăcut faptul că PSD a propus o doamnă pentru funcţia de premier. Este un om cu relaţii extraordinare la Bruxelles şi la Strasbourg şi relaţii diplomatice, pentru că a efectuat foarte multe vizite şi a avut foarte multe întâlniri. Cred că l-a surprins plăcut propunerea noastră", a declarat Gabriela Firea duminică seară la România TV.

Edilul a mai spus că Viorica Dăncilă va avea un debut de mandat foarte bun. „Suntem într-o stare de constituţionalitate, de normalitate. După ce activitatea premierului interimar se va termina, eu cred că doamna Dăncilă va avea un debut de mandat foarte bun", a mai spus Firea. Fostul premier Mihai Tudose va prelua o altă „însărcinare politică", probabil în Parlament, a declarat Gabriela Firea, precizând că el a avut decenţa de a demisiona după ce i-a fost retras sprijinul politic şi nu a reacţionat ca Sorin Grindeanu, care „a confiscat" clădirea Guvernului.

„Domnul Grindeanu a acţionat negativ după retragerea sprijinului politic. Mihai Tudose a avut decenţa să se retragă", a declarat Gabiela Firea la România TV. Primarul Capitalei l-a acuzat pe Sorin Grindeanu că a confiscat clădirea Guvernului împreună cu Victor Ponta, ceea ce a făcut-o să vorbească atunci despre un guvern-fantomă. „Slavă Domnului că domnul Tudose nu a repetat scenariul şi a înţeles decizia politică. Ne-a declarat că va rămâne în echipă, că va avea altă însărcinare politică, probabil în Parlament, şi a făcut un pas în spate", a spus Firea.

loading...
PUTETI CITI SI...