Fifor şi Maior, masă rotundă cu membrii Consiliului Atlantic

Postat la: 19.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Fifor şi Maior, masă rotundă cu membrii Consiliului Atlantic

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, însoţit de ambasadorul României în SUA, Cristian Maior, au participat, luni, la o masă rotundă cu membrii Consiliului Atlantic, desfășurată la Washington, discuţiile vizând securitatea în regiune şi prezenţa aliată în flancul estic.

Din delegaţia română prezentă la masa rotundă au mai făcut parte şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi secretarul de stat pentru armamente, Florin Lazăr Vlădică. Tematica abordată a vizat, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, problematica securității, în contextul evoluțiilor strategice din ultimii ani, care au modificat fundamental mediul de securitate regional, dar care au avut un impact direct și semnificativ asupra stabilitatii flancului estic al Alianței.

„Considerăm că este nevoie de o abordare coerentă, coordonată și articulată, atât în termeni politico-militari, cât și operaționali, cu rolul de a restabili balanța securității și a descuraja noi posibile acțiuni agresive în regiunea Mării Negre," a declarat ministrul Mihai Fifor, potrivit sursei citate.

„Este foarte important ca, în cadru NATO, să avem o abordare unitară asupra întregului flanc estic, în vederea asigurării unei prezențe aliate coerente, în măsură să răspundă eficient la întregul spectru de provocări și amenințări la adresa securității euroatlantice. România rămâne un partener solid, predictibil și de încredere, menținându-și angajamentul de a contribui la securitatea și stabilitatea regională", a adăugat Fifor.
Potrivit ministrului român al Apărării, este necesar un dialog activ între aliați și, cu precădere, între SUA și Romania, care să permită promovarea poziției țării noastre în cadrul general de dezvoltare a unei strategii aliate pentru regiunea Mării Negre.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate evoluțiile înregistrate în implementarea inițiativelor României pentru consolidarea flancului estic al NATO și prioritățile naționale de dezvoltare și modernizare a capacității de apărare. Programul delegației MApN va cuprinde, marţi, întâlnirea cu Secretarul Apărării, James Mattis, la Pentagon, și depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, efectuează în perioada 17-22 septembrie o vizită de lucru la Washington, Statele Unite ale Americii. Din delegație fac parte șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, și alți șefi de structuri centrale din minister.

Fifor are programate întâlniri cu Secretarul Apărării, James Mattis, cu adjunctul consilierului prezidențial pentru securitate națională, Ricky Waddell, cu membri ai Congresului SUA și cu reprezentanții principalelor companii din industria de apărare americană.
Delegația va participa, de asemenea, la o ceremonie militară, unde ministrul Mihai Fifor va depune o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Arlington National Cemetery.

loading...
PUTETI CITI SI...