Şedinţă solemnă la Parlament, dedicată Centenarului. Preşedintele Klaus Iohannis, alături de premierul Viorica Dăncilă, invitaţi la eveniment

Postat la: 28.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Şedinţă solemnă la Parlament, dedicată Centenarului. Preşedintele Klaus Iohannis, alături de premierul Viorica Dăncilă, invitaţi la eveniment

Parlamentul se reuneşte, miercuri, la ora 14.00, într-o şedinţă solemnă dedicată Centenarului Marii Uniri. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă se vor afla la tribună, în calitate de invitaţi, şi vor susţine discursuri. Şeful statului a acceptat invitaţia celor doi preşedinţi ai Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, devansând vizita oficială pe care o programase în Franţa.

Şi Guvernul a anunţat, marţi seara, participarea premierului Viorica Dăncilă la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, unde vor fi prezenţi, pe lângă şefi de instituţii publice, şi reprezentanţii corpului diplomatic. La eveniment au fost invitaţi şi foştii şefi de stat, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, care este şi senator. Se mai află pe lista de invitaţi Alteţa Sa Regală Principele Radu, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii Conturi, preşedintele Academiei Române, Avocatul Poporului, preşedintele Consiliului Legislativ, guvernatorul BNR şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Şedinţa va începe cu intonarea imnului naţional, urmată de alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis. Vor mai ţine discursuri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă, Custodele Coroanei Române, MS Margareta, precum şi reprezentaţi ai grupurilor parlamentare. În 2017, şeful statului critica dur Legislativul, pentru proiectele pe care le adoptaseră.

„În ultima vreme, avem oarecare dificultăţi de comunicare cu Parlamentul, ei sunt oarecum paraleli cu ce se întâmplă în România şi este păcat', a spus în noiembrie anul trecut, Klaus Iohannis, la dezbaterea „Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti', organizată la Universitatea de Petrol şi Gaze, întrebat cu privire la legislaţia privind zonele metropolitane. Recent, şeful statului cerea din nou demisia Guvernului Dăncilă, despre care spunea că este „un accident al democraţiei".

loading...
PUTETI CITI SI...