Codrin Ştefănescu, după ce Ludovic Orban a spus despre Dăncilă că e pe post de mobilă: Devine tot mai toxic!

Postat la: 07.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Codrin Ştefănescu, după ce Ludovic Orban a spus despre Dăncilă că e pe post de mobilă: Devine tot mai toxic!

Codrin Ştefănescu consideră ca fiind inacceptabil modul cum Ludovic Orban a vorbit despre liderii PSD.

"Este absolut ruşinos şi aberant la ce nivel mizer coboară Ludovic Orban dialogul şi critica, în politica românească. Şi este totodată monstruos faptul că PNL, un partid cu o istorie de peste 140 de ani, admite să aibă ca preşedinte un astfel de personaj care devine pe zi ce trece tot mai toxic. Iar această toxicitate a sa este injectată de Sistemul Securistoid pe care îl slujeşte şi de slugărnicia de care dă dovadă în faţa unor şefi de instituţii ce îi zăngăne cătuşele pe la urechi", a spus Codrin Ştefănescu într-o declaraţie de presa.

Chiar dacă eşti şantajat cu dosare de Statul Paralel, chiar dacă te terorizează sistemul să spui lucruri pe care nu le gândeşti şi chiar dacă urăşti PSD atât de mult, nu ai dreptul să te exprimi astfel în politică. Pentru că oricât ai încerca să faci pe plac noilor stăpâni, pe motiv că dârdâi de frica lor, tot nu poţi utiliza atâtea jigniri, calomnii şi injurii în spaţiul public, mai ales când pretinzi că eşti şef de partid politic. Este impardonabil şi total inacceptabil să te exprimi la adresa colegilor mei din PSD în aceşti termeni: „premierul este o profesoară de lucru manual"; ministrul de Interne este o biată secretară de şcoală din Videle"; „ministrului Economiei i se spunea Debilul"; „Dragnea este paranoic şi nu suportă decât oameni mai proşti decât el"; „Dăncilă e pe post de mobilă"; „în ministere sunt oameni luaţi de la coada vacii"; „toate scroafele suite în copac, populează administraţia" etc", a mai spus Codrin Ştefănescu.

Liderul PNL Ludovic Orban a criticat, sâmbătă la Tulcea, Guvernul Dăncilă, susţinând că premierul este o marionetă pentru PSD. „Dăncilă e pe post de mobilă. Cred că şi jandarmul ce o păzeste are mai multe putere. (...) Nici măcar în interviu regizat în care exista sufleor ca la teatru, doamna Dăncilă la Ciutacu avea un sufleor, nici măcar aşa nu au fost în stare să o împiedice să facă iarăşi nişte gafe. De asta am şi spus, am o uşoară milă, dacă are familie care o iubesc, sper să aibă, prieteni să îi spună să meargă acasă", a spus Ludovic Orban.

loading...
PUTETI CITI SI...