Viktor Orban reia atacurile la adresa Uniunii Europene

Postat la: 25.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Viktor Orban reia atacurile la adresa Uniunii Europene

Guvernul ungar ar putea relua campaniile media impotriva institutiilor Uniunii Europene, a sugerat duminica premierul Viktor Orban, intr-un moment in care partidul sau nationalist, Fidesz, tureaza motoarele in vederea alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Partidul Popular European (PPE) a decis miercuri seara suspendarea formatiunii de guvernamant din Ungaria, Fidesz, condusa de premierul Viktor Orban, urmand sa se formeze un comitet ce va evalua si va intocmi un raport privind respectarea statului de drept si a valorilor PPE in Ungaria.

Decizia a fost determinata, in parte, de campania media prin care Viktor Orban l-a atacat pe presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, infatisandu-l ca pe un sustinator al imigratiei masive in Europa si ca pe o marioneta a miliardarului american de origine ungara George Soros, acuzatii respinse de Comisia Europeana ca fanteziste.

Orban a incetat atacurile si a prezentat scuze membrilor PPE, dar discursul sau a reluat tonul bataios intr-un interviu acordat duminica postului public de radio. "Oamenii sunt un pic suparati pe noi la Bruxelles pentru ca la inceputul campaniei electorale pentru Parlamentul European am desfasurat o campanie de informare in Ungaria aratand, in esenta, ce punea Bruxelles-ul la cale", a declarat Orban.

Premierul nationalist al Ungariei a avut deseori conflicte cu UE pe subiectul campaniilor sale impotriva imigratiei si a reformelor din domeniul justitiei. "Treaba noastra acum este sa continuam sa informam poporul despre ce are de gand Bruxelles-ul", a adaugat Orban in interviul acordat."Nu ar trebui sa dam inapoi, nu ar trebui sa ne speriem pentru ca adversarul ne confrunta si ne ataca cu furia celor care au fost dati in vileag".

loading...
PUTETI CITI SI...