Victorie pentru Trump. Senatul SUA a aprobat cel mai important proiect de reforme fiscale din ultimele trei decenii

Postat la: 02.12.2017 14:07 | Scris de: ZIUA NEWS

Victorie pentru Trump. Senatul SUA a aprobat cel mai important proiect de reforme fiscale din ultimele trei decenii

Senatul Statelor Unite a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu o majoritate strânsă, cel mai important proiect de reforme fiscale din ultimele trei decenii, creând condiţiile ca versiunea finală să poată fi promulgată de preşedintele Donald Trump până la sfârşitul acestui an.

Votul, prin care proiectul a fost adoptat cu 51 de voturi pentru şi 49 împotrivă, a avut loc la 2 a.m., după o întâlnire cu uşile închise cu republicanii dizidenţi. Cu toate că cele două versiuni au elemente comune importante, negocierile asupra unor prevederi individuale introduse pentru adoptarea proiectului, în special în Senat, ar putea fi lungi şi dificile. Produsul final ar putea deveni un subiect central al alegerilor din 2018, care vor stabili ce partid va obţine controlul asupra Congresului.

"Peste un an vom duce acest mesaj poporului american", a declarat după vot liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell. Ambele proiecte prevăd reducerea impozitului pe profit de la 35% la 20%, dar varianta Senatului prevede introducerea nivelului mai scăzut al impozitului în 2019, cu un an mai târziu faţă de varianţa Camerei Reprezentanţilor. De asemenea, proiectul din Senat, spre deosebire de cel din Camera Reprezentanţilor, prevede doar reducerea temporară a impozitelor pentru populaţie, aceasta urmând să fie eliminată în 2026. Ambele proiecte ar urma, potrivit estimărilor, să mărească deficitul bugetului federal cu peste 1.400 de miliarde de dolari, în următorii 10 ani, dacă nu se ia în considerare creşterea economică.