Ultima rachetă nord-coreeană a fost detectată de către scutul antirachetă THAAD

Postat la: 17.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Ultima rachetă nord-coreeană a fost detectată de către scutul antirachetă THAAD

Ministrul Apărării de la Seul, Han Min-koo, a anunţat că deşi programul nuclear nord-coreean progresează peste aşteptările experţilor, ultima lansare a unei rachete balistice cu rază lungă de acţiune a fost detectată de către scutul antirachetă THAAD, operaţionalizat luna trecută de către armata americană în ciuda protestelor venite de la Phenian şi Beijing.

Regimul nord-coreean a respins toate apelurile internaţionale de limitare a programului nuclear şi de dezvoltare a unor rachete balistice, susţinând că este vorba de un program legitim pentru autoapărarea Phenianului, De asemenea, experţii militari nord-coreeni au încercat să dezvolte rachete cu rază lungă de acţiune şi capabile să care focoase nucleare, ultimul test fiind un pas important în această direcţie.

Han a atras atenţia că ultimul test lansat de regimul nord-coreean a reprezentat un succes. "Este considerată o rachetă cu rază intermediară de acţiune şi un calibru îmbunătăţit", a explicat ministrul sud-coreean, făcând referire la noua rachetă construită pentru a zbura între 3.000 şi 4.000 de kilometri. Sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) a reuşit să detecteze racheta, fiind pentru prima dată când acest scut este utilizat de la operaţionalizarea sa în Coreea de Sud.

China s-a opus dur instalării scutului antirachetă, acuzând că reprezintă o formă de spionaj în teritoriile chineze. De asemenea, companiile sud-coreene au fost vizate de atacuri naţionaliste în China, după operaţionalizarea THAAD. Regimul nord-coreean a declarat că lansarea de duminică a testat capacitatea de a transporta focoase nucleare extrem de mari şi de puternice, iar racheta s-a prăbuşit la aproximativ 100 de kilometri de coasta oraşului rus Vladivostok, stârnind îngrijorarea Moscovei.

loading...
PUTETI CITI SI...