Trump l-a felicitat pe Erdogan pentru victoria obținută la referendumul din Turcia

Postat la: 18.04.2017 10:07 | Scris de: ZIUA NEWS

 Trump l-a felicitat pe Erdogan pentru victoria obținută la referendumul din Turcia

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, l-a felicitat pe omologul său turc, Recep Erdogan, pentru rezultatele referendumului contestat care îi acordă puteri prezidenţiale sporite şi care va eroda instituţiile democratice din Turcia.

Votanţii turci au încuviinţat astfel amendamentele constituţionale prin care sistemul parlamentar al Turciei va fi înlocuit de unul prezidenţial. Donald Trump l-a sunat pe Erdogan la câteva ore după obţinerea victoriei pentru a-l felicita asupra rezultatului care îi va conferi prerogative sporite preşedintelui turc. Observatorii internaţionali care au monitorizat referendumul turc au conchis într-un raport preliminar de luni că campania şi votul au avut loc într-un mediu politic unde "libertăţile fundamentale care sunt esenţiale unui proces democratic real au fost încălcate".

Mesajul de felicitare al lui Trump abordează un ton net diferit faţă de comunicatul emis de departamentul de stat din SUA, luni, prin care preşedintele Erdogan era somat să respecte drepturile fundamantale ale cetăţenilor, menţinând totdată neregulile din ziua votului, dar şi dezechilibrul din perioada campaniei electorale. Potrivit unei stenograme a apelului furnizată de Casa Albă, cei doi lideri au discutat despre recentele dezvoltări din Siria, răspunsul SUA la atacul chimic din Siria şi „au căzut de acord asupra importanţei de ca preşedintele sirian Bashar al-Assad să fie tras la răspundere".