Serghei Skripal şi fiica acestuia se află în stare critică, dar stabilă. Poliţistul expus atacului neurotoxic a fost externat

Postat la: 23.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Serghei Skripal şi fiica acestuia se află în stare critică, dar stabilă. Poliţistul expus atacului neurotoxic a fost externat

Fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, se află în stare critică, dar stabilă, după ce au fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică în oraşul englez Salisbury, a anunţat Cara Charles-Barks, directorul executiv al fundaţiei Salisbury NHS, relatează site-ul The Independent.

Medicul britanic a mai precizat că poliţistul Nick Bailey, care a fost expus atacului din 4 martie, a fost externat joi seara întrucât se află în stare bună. Bailey a precizat că "viaţa nu va mai fi la fel" pentru el şi că va refuza orice interviu. Un judecător britanic a precizat că fostul spion rus şi fiica sa ar putea avea leziuni cerebrale grave care să facă imposibilă recuperarea. O instanţă din Londra a acordat, joi, permisiunea pentru prelevare de probe de sânge de la Serghei şi Iulia Skripal, pentru efectuarea unor teste de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.

"Efectul exact al expunerii la substanţa respectivă asupra sănătăţii lor pe termen lung rămâne neclar, chiar dacă testele medicale indică faptul că ar putea fi compromisă capacitatea lor mentală până la un nivel necunoscut. Ambii sunt în prezent într-o condiţie fizică stabilă şi nu sunt aşteptate schimbări în viitorul apropiat. Ambii sunt trataţi cu scopul de a fi menţinuţi în viaţă şi eventual de a avea o recuperare optimă", a spus judecătorul Williams, care a citat un raport al medicilor.

Judecătorul a adăugat că pacienţii în cauză sunt "puternic sedaţi" şi că Serghei Skripal nu poate să comunice în niciun fel, în timp ce fiica lui nu a reuşit să comunice într-o manieră "semnificativă". Specialiştii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice vor să confirme concluzia anchetei britanice, potrivit căreia Rusia a dezvoltat agentul neurotoxic "Novichok", folosit pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia.

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi ar fi fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică. Rusia a respins toate acuzaţiile. În 2006, Serghei Skripal a fost condamnat la închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Ulterior, acesta a primit azil în Marea Britanie.

loading...
PUTETI CITI SI...