Rusia a testat armament cibernetic ce vizează telefoane mobile ale militarilor

Postat la: 05.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Rusia a testat armament cibernetic ce vizează telefoane mobile ale militarilor

Rusia a testat armament cibernetic, încercând să acceseze telefoanele unor militari NATO şi perturbând reţelele de telefonie mobilă din Letonia şi Suedia, afirmă surse citate de publicaţiile The Wall Street Journal şi Le Figaro.

Perturbările care au afectat în septembrie reţelele de telefonie mobilă din Letonia probabil au fost provocate de Rusia, care a testat armament cibernetic înaintea manevrelor militare din Belarus, afirmă oficiali regionali şi din cadrul NATO. Moscova este suspectată că a întrerupt timp de şapte ore reţeaua de telefonie mobilă din vestul Letoniei, pe 30 august.

Conform surselor citate, centrul de coordonare a atacului cibernetic care ar fi vizat şi Suedia a fost în enclava Kaliningrad. În plus, serviciile secrete ruse sunt suspectate că au lansat o campanie cibernetică prin care accesează telefoanele "smartphone" ale militarilor NATO, cu scopul obţinerii informaţiilor operaţionale şi intimidării.

 

loading...
PUTETI CITI SI...