Reacţia Moscovei, după ce rebelii au anunţat că au doborât un avion de luptă rusesc în Siria

Postat la: 04.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Reacţia Moscovei, după ce rebelii au anunţat că au doborât un avion de luptă rusesc în Siria

Rebeli sirieni au anunţat că au doborât, sâmbătă, un avion de vânătoare rusesc în nordul-vestul Siriei, precizând că au capturat şi pilotul, informează site-ul cotidianului Haaretz, menţionând că Moscova nu a comentat încă informaţiile.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a transmis că avionul de vânătoare a fost doborât în apropierea oraşului Sarqeb, localitatea controlată de rebeli pe care trupele siriene încearcă să o ocupe cu sprijin aerian din partea Rusiei. Informaţiile privind doborârea aeronavei nu au fost comentate de Moscova. Rami Abdurrahman, şeful OSDO, a declarat că este posibil ca avionul să aparţină aviaţiei ruse, adăugând că pilotul s-a catapultat şi a aterizat în viaţa, fiind luat prizonier.

Centrul Media Alep, o organizaţia a opoziţiei siriene, a anunţat că avionul doborât este un aparat de fabricaţie rusească de tip Su-25, însă nu a precizat dacă aeronava aparţinea aviaţiei ruse sau celei siriene. Forţele guvernamentale siriene au lansat la finalul lunii decembrie o ofensivă majoră în provincia Idlib din nord-vestul ţării. Nu există informaţii despre ce grupare insurgentă a doborât avionul şi capturat pilotul, însă în zonă sunt active şi mai multe grupări radicale, inclusiv Hayat Tahrir al-Sham, un grup islamist care are legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

loading...
PUTETI CITI SI...