Putin a pus economia digitală pe lista obiectivelor strategice ale Rusiei

Postat la: 20.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Putin a pus economia digitală pe lista obiectivelor strategice ale Rusiei

În urma reuniunii Consiliului pentru Dezvoltare Strategică şi a Proiectelor Prioritare, preşedintele rus Vladimir Putin a decis că economia digitală ar trebui să fie inclusă pe lista principalelor obiective de dezvoltare strategică ale Rusiei până în 2025, informează agenţia de ştiri TASS.

Reuniunea a avut loc pe 5 iulie, iar protocolul acestei şedinţe a fost publicat miercuri pe site-ul Kremlinului. Putin a însărcinat guvernul să finalizeze şi să aprobe documentul înainte de data de 30 iulie.

Astfel, versiunea finală a programului de dezvoltare a economiei digitale ar trebui să ţină seama de sprijinul pentru dezvoltarea de tehnologii digitale de ultimă generaţie, inclusiv inteligenţa artificială, robotică, calculul cuantic, dezvoltarea infrastructurii informatice şi de telecomunicaţii. Documentul ar trebui să asigure, totodată, interacţiunea agenţiilor de stat şi ale organizaţiilor majore în domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor "pentru a crea condiţii şi soluţii practice în domeniul securităţii informaţiei în condiţiile dezvoltării economiei digitale".

Putin a cerut guvernului să specifice şi să aprobe mecanismele, sursele şi sumele de finanţare ale planurilor pentru programul de economie digitală până la data de 31 octombrie 2017. Anterior, Ministerul Comunicaţiilor din Rusia a lansat o iniţiativă de creare a unui fond separat pentru economia digitală, dar guvernul nu a decis încă dacă va fi creat.

loading...
PUTETI CITI SI...