Procuror special, numit pentru a ancheta legăturile Trump-Rusia. Reacţia preşedintelui SUA

Postat la: 18.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Procuror special, numit pentru a ancheta legăturile Trump-Rusia. Reacţia preşedintelui SUA

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a numit un procuror special care să investigheze presupusele legături dintre campania prezidenţială a lui Donald Trump şi Rusia, informează The Guardian.

„Aşa cum am afirmat de multe ori, o investigaţie detaliată va confirma ceea ce cunoaştem deja, că nu a existat nicio coluziune între campania mea şi o altă entitate străină. Aştept cu nerăbdare ca această chestiune să se concluzioneze rapid", a transmis preşedintele SUA la scurt timp după anunţul Departamentului de Justitie. Fost director al FBI-ului, Robert Mueller, a fost numit de procurorul general adjunct, Rod Rosenstein, să conducă ancheta în privinţa ingerenţelor ruse în campania americană.

Rosenstein a declarat că „a stabilit că este în interesul publicului" să numească un consilier special. „Ceea ce am stabilit se bazează pe circumstanţele unice, iar interesul publicului îmi impune să plasez această investigaţie sub autoritatea unei persoane care exercită un grad de independenţă faţă de grupul normal de comandă", a afirmat acesta. Mueller va demisiona din cadrul firmei sale private de avocatură pentru a evita conflictele de interse, potrivit Departamentului de Justiţie.

Conform postului CBS, una dintre diferenţele dintre directorul FBI şi un consilier special este că cel din urmă nu poate fi concediat de preşedintele american. „Accept această responsabilitate şi voi acţiona cât mai bine posibil", a declarat noul consilier special. Donald Trump l-a destituit pe James Comey deoarece ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de email privat utilizat de Hillary Clinton, însă demiterea intervine în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală.

Potrivit unor surse, Donald Trump, preşedintele SUA, i-ar fi cerut în februarie directorului FBI James Comey să oprească investigaţia care viza contactele fostului consilier pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn cu oficiali ruşi. „Aşa cum am afirmat de multe ori, o investigaţie detaliată va confirma ceea ce cunoaştem deja, că nu a existat nicio coluziune între campania mea şi o altă entitate străină. Aştept cu nerăbdare ca această chestiune să se concluzioneze rapid. Între timp, nu voi înceta să lupt niciodată pentru oamenii şi problemele ce contează cel mai mult pentru viitorul ţării noastre", a transmis liderul de la Casa Albă.

Congresmeni democraţi, dar şi unii republicani au cerut investigaţii suplimentare privind legăturile unor membri ai echipei lui Donald Trump cu Moscova. Michael Flynn, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, a fost demis după ce s-a aflat că ar fi avut discuţii informale cu oficiali de la Moscova. Casa Albă a negat în mod repetat că apropiaţi ai lui Donald Trump ar avea legături cu Rusia. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane.

loading...
PUTETI CITI SI...