Macron şi Trump au stabilit că Rusia trebuie trasă la răspundere pentru atacul din Marea Britanie

Postat la: 22.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Macron şi Trump au stabilit că Rusia trebuie trasă la răspundere pentru atacul din Marea Britanie

Preşedinţii din Franţa şi SUA, Emmanuel Macron şi Donald Trump, au discutat miercuri despre modalităţile de soluţionare a disputelor comerciale şi despre reacţia faţă de Rusia după atacul neurotoxic din Marea Britanie, anunţă Casa Albă.

"Preşedinţii au reiterat solidaritatea cu Marea Britanie după atacul cu arme chimice asupra unor persoane aflate pe teritoriul britanic şi au fost de acord cu necesitatea de a trece la acţiuni pentru a trage la răspundere Rusia", a transmis Preşedinţia Statelor Unite. Administraţia Vladimir Putin a exprimat regret că Uniunea Europeană a preferat solidaritatea cu Guvernul de la Londra în defavoarea obiectivităţii, în cazul atacului neurotoxic care l-a vizat pe un fost agent secret rus în Marea Britanie. Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul neurotoxic. Este vorba de cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de Marea Britanie în ultimele trei decenii. Aceasta este cea mai gravă criză dintre Rusia şi Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare în atacul neurotoxic din Salisbury şi, în replică, a dispus expulzare a 23 de diplomaţi britanici.

Administraţia Vladimir Putin a atenţionat Marea Britanie, transmiţându-i recomandarea de a nu ameninţa o "putere nucleară" precum Rusia, în contextul crizei generate de atacul care l-a vizat pe un fost agent secret rus. Referindu-se la criza bilaterală cu Marea Britanie, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a transmis: "Nimeni au ar trebui să ameninţe o putere nucleară". La rândul său, Ambasada Rusiei din Marea Britanie a atras atenţia că "orice ameninţare cu măsuri punitive împotriva Rusiei va fi urmată de o ripostă". Fostul agent de spionaj rus Serghei Skripal, rănit în oraşul britanic Salisbury, probabil a fost atacat cu o substanţă neurotoxică, au stabilit anchetatorii britanici. Potrivit unor surse din cadrul investigaţiei, substanţa folosită este din gama Noviciok.

Fostul agent al Serviciului rus de informaţii militare (GRU) şi fiica acestuia sunt în stare critică în urma atacului cu o substanţă neurotoxică. Un poliţist care a intervenit este, de asemenea, în stare gravă. În total, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat vapori ai substanţei folosite în atac. Serghei Skripal şi fiica lui au fost expuşi contactului cu o substanţă toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică. Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6). La investigaţie participă oameni de ştiinţă ai Institutului Porton Down. Ancheta este coordonată de Direcţia pentru combaterea terorismului a Scotland Yard şi este solicitată contribuţia serviciilor de informaţii.

loading...
PUTETI CITI SI...