James Comey confirmă că Donald Trump i-a cerut să renunţe la ancheta care îl viza pe Michael Flynn

Postat la: 08.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

James Comey confirmă că Donald Trump i-a cerut să renunţe la ancheta care îl viza pe Michael Flynn

James Comey, directorul FBI demis de preşedintele Donald Trump, confirmă, într-o declaraţie scrisă, că liderul de la Casa Albă i-a cerut explicit să abandoneze investigaţia care îl viza pe fostul consilier prezidenţial Michael Flynn.

James Comey a trimis miercuri Congresului o declaraţie în care anunţă ce va declara în cursul audierilor. Referindu-se la o conversaţie cu Donald Trump desfăşurată în Biroul Oval pe 14 februarie, James Comey afirmă: "Preşedintele a revenit la subiectul Mike Flynn, spunând: «Este un tip bun şi a trecut prin multe». A repetat că Flynn nu a făcut nimic greşit discutând telefonic cu ruşii, ci doar că l-a indus în eroare pe vicepreşedintele SUA. Apoi a spus: «Sper că vedeţi clar un mod de a renunţa la acest lucru, de a-l lăsa în pace pe Flynn. Este un tip bun. Sper că puteţi renunţa» (la anchetă n.red.). I-am replicat doar că «este un tip bun» (de fapt, am avut o experienţă pozitivă în interacţiunile cu Mike Flynn când era coleg în calitatea de director al Agenţiei pentru Informaţii Militare, la începutul mandatului meu în FBI.) Nu am spus că voi «renunţa»" la anchetă, afirmă James Comey în declaraţia oficială. Surse citate de CNN afirmau săptămâna trecută că James Comey intenţionează să transmită în Senatul SUA că liderul de la Casa Albă a exercitat presiuni asupra lui pentru a pune capăt investigaţiei privind legăturile lui Michael Flynn cu Rusia.

 

 

loading...
PUTETI CITI SI...