Gorbaciov cere SUA si Rusia sa se opreasca: Se vorbeste de un razboi nuclear ca si cand este complet acceptabil

Postat la: 09.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Gorbaciov cere SUA si Rusia sa se opreasca: Se vorbeste de un razboi nuclear ca si cand este complet acceptabil

Fostul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov a avertizat, joi, Rusia si Statele Unite, in privinta relatiilor tensionate, adaugand ca acestea pot duce la reinceperea Razboiului Rece, lucru "nedorit la nivel global".

Declaratiile ultimului lider sovietic au fost facute in Moscova, dupa premiera filmului documentar "Intalnindu-l pe Gorbaciov". "Trebuie sa fim atenti. Nu doar la Razboiul Rece. Trebuie sa continuam pe drumul pe care l-am stabilit. Trebuie sa incetam o data pentru totdeauna razboaiele. Cel mai important lucru este sa scapam de armele nucleare", a declarat Gorbaciov. Mihail Gorbaciov este considerat presedintele care a ajutat la incetarea Razboiului Rece.

De asemenea, fostul lider sovietic a transmis ca lumea se indreapta periculos spre "o noua cursa armata". Acesta considera ca "cel mai periculos lucru in acest moment ar fi reinceperea confruntarilor". "Deja se vorbeste despre un razboi nuclear ca si cand este complet acceptabil. Se pregateste, sunt discutate scenarii", a adaugat fostul presedinte. "Sunt convins ca putem opri reinceperea Razboiului Rece. Voi face tot ce imi sta in putinta pentru acest lucru", mentioneaza Gorbaciov.

Autoritatile din Statele Unite au anuntat joi ca impun noi sanctiuni impotriva a doi ucrainieni, un rus si noua companii din Rusia si Ucraina, in urma anexarii Peninsulei Crimeea in anul 2014, relateaza Reuters. "Trezoreria va viza in continuare entitatile ruse care profita de pe urma anexarii ilegale si a ocuparii Crimeei", a declarat Sigan Mandelker, secretar al Trezoreriei americane.

Sanctiunile au ca scop pedepsirea Administratiei de la Moscova atat pentru anexarea Crimeii, cat si pentru sustinerea separatistilor din estul Ucrainei. Printre persoanele sanctionate se afla si Andriy Susko, un ofiter al Serviciului de Securitate rus (FSB) . Departamentul Trezoreriei considera ca acesta este responsabil pentru rapirea si torturarea unui activist dinn Crimeea in anul 2017.

loading...
PUTETI CITI SI...