Experţi americani: Coreea de Nord face un nou test nuclear

Postat la: 13.04.2017 09:28 | Scris de: ZIUA NEWS

 Experţi americani: Coreea de Nord face un nou test nuclear

Regimul de la Phenian se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear la baza de la Punggye-ri din nord-estul Coreei de Nord, a anunţat Institutul SUA-Coreea din cadrul Universităţii Johns Hopkins.

Anunţul făcut de experţii americani se bazează pe analizarea mai multor imagini din satelit care arată o intensificare a activităţii în incinta poligonului de teste nucleare Punggye-ri. Postul Voice of America, citând surse guvernamentale americane, a transmis miercuri noapte că autorităţile militare nord-coreene "aparent au plasat un dispozitiv nuclear într-un tunel, care ar putea fi detonat sâmbătă dimineaţa, ora Coreei". Jurnaliştii străini aflaţi în Coreea de Nord au fost anunţaţi să se pregătească pentru un "eveniment major şi important", în contextul unei sărbători naţionale, dar şi a tensiunilor cu Statele Unite şi Coreea de Sud.

Coreea de Nord ar putea efectua teste nucleare ori balistice cu ocazia aniversării a 105 ani de la naşterea lui Kim Ir-Sen, fondatorul statului nord-coreean, situaţie care ar putea atrage riposta militară a Administraţiei Donald Trump. Un atac american asupra Coreei de Nord riscă să genereze replici în Coreea de Sud şi în Japonia, generând un conflict regional de amploare. Referindu-se la testele balistice şi nucleare şi la ameninţările regimului stalinist din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, preşedintele american Donald Trump a sugerat anterior o acţiune militară unilaterală a Statelor Unite.