Curtea Supremă de Justiţie din SUA permite aplicarea măsurilor antiimigraţie dispuse de Donald Trump

Postat la: 05.12.2017 08:27 | Scris de: ZIUA NEWS

Curtea Supremă de Justiţie din SUA permite aplicarea măsurilor antiimigraţie dispuse de Donald Trump

Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a decis, luni, să permită implementarea măsurilor conţinute în ordonanţa antiimigraţie emisă de preşedintele Donald Trump ce vizează cetăţenii din opt state, relatează CNN.

Este pentru prima dată când judecătorii Curţii Supreme permit implementarea în totalitate a unei ordonanţe în materie de antiimigraţie emisă de Trump. Emisă în luna septembrie, noua ordonanţă antiimigraţie impune restricţii de călătorie cetăţenilor din Ciad, Iran, Libia, Coreea de Nord, Siria, Venezuela, Somalia şi Yemen. În cazul unor ţări este vorba de restricţii complete, în timp ce în cazul altor state este vorba de restricţii care se aplică doar anumitor oficiali guvernamentali.

Anterior, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a mai emis pe 6 martie o ordonanţă executivă antiimigraţie, impunând restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din şase ţări situate în Africa şi în Orientul Mijlociu, Irakul fiind eliminat de pe listă. Această ordonanţă a fost emisă după ce o măsură similară, adoptată în ianuarie, a fost blocată de o instanţă federală, în contextul în care generase confuzie pe aeroporturile din Statele Unite. Această ordonanţă prezidenţială vizează cetăţenii din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen, cărora le pot fi impuse interdicţii de călătorie cel mult 90 de zile. Irakul, care figura pe prima listă, a fost eliminat, la solicitarea Pentagonului, care a evocat colaborarea eficientă cu Bagdadul în combaterea terorismului.