Cazul Skripal: Vladimir Putin sustine ca Rusia nu are arme chimice

Postat la: 19.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Cazul Skripal: Vladimir Putin sustine ca Rusia nu are arme chimice

Duminica, la scurt timp dupa ce a fost reales, presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sustinut ca tara sa nu detine arme chimice. Presedintele s-a referit explicit la agentul neurotoxic folosit la inceputul lui martie in Regatul Unit, impotriva fostului spion rus Serghei Skripal, informeaza DPA si Reuters.

"Rusia nu are nimic de felul acesta", a declarat Putin intr-o conferinta de presa la Moscova, dupa ce rezultatele preliminare au aratat ca a obtinut al patrulea mandat la Kremlin. "Am eliminat toate armele noastre chimice sub controlul unor observatori internationali", a insistat presedintele. El a precizat ca a aflat despre cazul Skripal din presa si ca Rusia este dispusa sa colaboreze cu anchetatorii.

Ceva mai devreme, in aceeasi zi, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, afirmase ca Rusia a ascuns rezerve de Noviciok, agentul neurotoxic caruia i-au cazut victime Skripal si fiica acestuia, precum si politistul care s-a apropiat primul de ei. Potrivit lui Putin, daca ar fi fost vorba de o substanta de uz militar, ar fi fost afectate mai multe persoane.

loading...
PUTETI CITI SI...