BREXIT: Clarificările pe care Bruxelles-ul vrea să le primească de urgenţă. „Altfel, barierele sunt inevitabile"

Postat la: 06.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

BREXIT: Clarificările pe care Bruxelles-ul vrea să le primească de urgenţă. „Altfel, barierele sunt inevitabile

Marea Britanie trebuie să ofere clarificări privind tipul de relaţiei pe care o vrea cu Uniunea Europeană post-Brexit, afirmă Michel Barnier, negociatorul-şef al Bruxelles-ului, somând Londra să "facă o alegere" şi avertizând că barierele comerciale sunt "inevitabile".

Guvernul Theresa May a transmis luni că exclude posibilitatea rămânerii într-o uniune vamală cu Bruxellesul post-Brexit. În acest context, Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a cerut Marii Britanii, după întrevederea cu premierul Theresa May şi cu ministrul pentru Brexit, David Davis, să clarifice modul în care vede viitoarea relaţie bilaterală după 29 martie 2019.

"Singurul lucru pe care îl pot spune: fără o uniune vamală şi în afara pieţei unice, barierele comerciale pentru bunuri şi servicii sunt inevitabile", a declarat Michel Barnier. "A venit vremea" ca Marea Britanie "să facă o alegere. Avem nevoie de claritate şi în legătură cu propunerile Marii Britanii privind viitorul parteneriat", a subliniat Barnier.

Premierul britanic Theresa May şi David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, s-au întâlnit, luni, cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, pentru noi discuţii pe tema separării Marii Britanii de Uniunea Europeană. Davis şi Barnier ar urma să prezinte vineri detalii despre mersul negocierilor. "Trebuie să respectăm liniile roşii ale guvernului britanic, iar ei trebuie să respecte regulile Uniunii Europene. Vrem un acord care să respecte orientările Consiliului European, respectând regulile pieţei unice şi ale zonei euro", a declarat Barnier, înainte de întâlnire.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit a făcut apel la un progres mai rapid în cadrul negocierilor cu Marea Britanie, în vederea obţinerii unui acord privind perioada de tranziţie post-Brexit.

"Sentimentul meu este că nu avem niciun minut de pierdut, având în vedere că vrem să obţinem un acord. Mai este mult de lucru ... din acest motiv am decis să accelerăm toate contactele necesare. Sunt la Londra azi, mâine la Strasbourg în Parlamentul European. Miercuri voi fi la Frankfurt pentru a discuta cu Draghi şi cu reprezentanţii Băncii Centrale Europene. Mă voi întâlni cu oficiali guvernamentali, cu membri ai sindicatelor şi ai mediului de afaceri", a mai spus Michel Barnier.

Marea Britanie şi UE se contrazic în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni după Brexit. Theresa May a avertizat că europenii care vor veni în Marea Britanie după Brexit ar putea să-şi piardă unele drepturi, indicând un dezacord cu Uniunea Europeană în legătură cu statutul cetăţenilor în perioada de tranziţie.

La 15 decembrie 2017, liderii Uniunii Europene au acordat mandatul pentru următoarea fază a negocierilor privind Brexit cu Marea Britanie, pentru a pregăti discuţiile privind relaţiile viitoare, din punct de vedere comercial şi al securităţii. S-a ajuns la un acord privind factura de Brexit, chestiunea graniţei irlandeze şi drepturile cetăţenilor din UE.

Guvernul condus de către Theresa May urmează să-şi prezinte viziunea asupra unei viitoare înţelegeri comerciale, apoi vor începe discuţiile substanţiale în privinţa relaţiei UE-Marea Britanie, din punct de vedere comercial şi al securităţii. Comisia Europeană vrea ca perioada de tranziţie post-Brexit să se încheie până la 31 decembrie 2020.

loading...
PUTETI CITI SI...