Atac in Balcani! Atentat cu bombă împotriva unei bănci din Atena

Postat la: 20.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Atac in Balcani! Atentat cu bombă împotriva unei bănci din Atena

Un atentat cu bombă a avariat miercuri seara o filială a băncii elene Eurobank în plin centrul Atenei, informează AFP, citând o sursă poliţienească. Un individ neindentificat avertizase despre iminenţa exploziei printr-un apel telefonic adresat site-ului de informaţii Zugla şi poliţia încercuise zona respectivă.

Dispozitivul exploziv, plasat într-un rucsac la intrarea în agenţie, a fost detonat la puţin timp după ora locală 22:30 (19:30 GMT) după 35 de minute de la apelul telefonic, avariind clădirea şi imobile din apropiere, potrivit aceleiaşi surse. Atentatele, fără victime, care vizează ţinte economice, politice şi diplomatice sunt obişnuite în Grecia de câţiva ani, fiind atribuite de către poliţie grupurilor de extremă stângă şi anarhiste.

Ele sunt adesea revendicate în numele organizaţiilor acestor mişcări, în pofida arestării şi condamnării la închisoarea a numeroşi militanţi. În aprilie 2014, Banca Greciei a fost ţinta unei explozii, revendicate de grupul Lupta revoluţionară a cărei conducători execută în prezent pedepse grele cu închisoarea.

loading...
PUTETI CITI SI...