Alegeri anticipate în Marea Britanie pe 8 iunie. Camera Comunelor a aprobat planul de organizare a scrutinului

Postat la: 19.04.2017 19:05 | Scris de: ZIUA NEWS

Alegeri anticipate în Marea Britanie pe 8 iunie. Camera Comunelor a aprobat planul de organizare a scrutinului

Membrii Camerei Comunelor au aprobat, miercuri, planul premierului Theresa May de a organiza alegeri parlamentare anticipate pe 8 iunie. Camera Comunelor aprobă planul de organizare a alegerilor anticipate în Marea Britanie Potrivit rezultatelor oficiale, 522 de membri ai Camerei Comunelor au aprobat planul de organizare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, iar 13 s-au pronunţat împotrivă.

Planul a fost susţinut de Partidul Conservator, aflat la guvernare, dar şi de formaţiunile de opoziţie, Partidul Laburist şi Partidul Liberal-Democrat. Premierul Theresa May a anunţat, marţi, un plan de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, argumentând că este necesar un guvern puternic pe fondul incertitudinii generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. "Am ajuns la concluzia că singura modalitate de garantare a certitudinii şi siguranţei pentru anii care urmează este organizarea acestor alegeri", a declarat Theresa May, supusă presiunilor din partea colegilor din Partidul Conservator şi din partea opoziţiei laburiste şi liberal-democrate în contextul activării procedurii Brexit. "Întreaga ţară este unită în jurul deciziei Brexit, mai puţin membrii Parlamentului. Disensiunile din Parlament riscă să afecteze capacităţile de a transforma Brexit în succes", a spus Theresa May.

Marea Britanie a decis la limită, în iunie 2016, ieşirea din Uniunea Europeană, situaţie care a generat o criză constituţională gravă. Alegerile anticipate riscă să afecteze planul Londrei de efectuare a negocierilor cu Uniunea Europeană. În funcţie de rezultatul alegerilor, ar putea fi pusă sub semnul întrebării chiar decizia de scoatere a ţării din UE. Theresa May nu a devenit prim-ministru în urma alegerilor. După referendumul din iunie 2016, prin care britanicii au decis la limită ieşirea din UE, premierul David Cameron, care organizase plebiscitul din raţiuni populiste deşi pleda pentru rămânerea în Blocul comunitar, a demisionat. Pe fondul criticilor intense, Boris Johnson, unul dintre liderii taberei pro-Brexit, nu a putut fi numit premier, astfel că Theresa May a fost desemnată de Partidul Conservator, probabil ca soluţie de compromis, în fruntea Guvernului. Noul Cabinet nu a avut nevoie de votul Parlamentului, dar probabil l-ar fi putut obţine, dat fiind că Partidul Conservator are majoritate.