Ultimul tandem al cârtițelor
Postat la: 18.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Închei acest scurt serial de prezentare a uneia dintre cele mai negre pagini ale istoriei noastre recente cu două referiri. Mai întâi, despre cel mai recent tandem al cârtițelor. Despre ultima frăție dintre un boss al serviciilor secrete și un boss al politicii, care este de fapt o cârtiță plantată inițial în cel mai important partid al României. Iar în al doilea rând, despre falsul patriotism al acestor specimene. Care e dimensiunea reală a tandemului P-P, Ponta-Predoiu?
Generalul Silviu Predoiu a fost director de facto al SIE până în urmă cu câteva luni. El a condus efectiv această instituție, chiar și în perioadele în care la comanda așa-zis civilă s-au perindat mai mulți oameni politici. Sau așa-ziși oameni politici. De fapt, tot oameni ai sistemului. Iar de la demisia extrem de stranie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Predoiu a rămas singur la comandă, până în vara acestui an.
Dar cine este acest Silviu Predoiu? Este personajul cu cea mai îndelungată vechime în conducerea operativă a unui serviciu secret. A ocupat nu mai puțin de patru mandate consecutive în funcția de director intermar, începând din iulie 2016. Este inginer geolog, informație asupra căriea vom reveni. În 1989, a urmat un curs de infomații externe la Școala de Ofițeri de Securitate de la Brănești. Începând din ‘90, este încadrat la SIE. Extrem de interesant. În 1993 a absolvit un curs postuniversitar de jurnalism. Iar în 1999 un curs postuniversitar de management. A fost unul dintre cei mai tineri generali, încă din 2004. Începând din 2005 a fost director operativ SIE, atunci când nu a fost chiar interimar, iar în prezent pe umerii săi sunt instalate patru stele.
Aceasta este biografia. De curând, a fost scos, în fine, în rezervă. „În fine" pentru că longevitatea în funcție, chiar dacă le face bine generalilor, nu este de bun augur pentru statul român. La fel ca și omologul său de la SRI, Forian Coldea, cu care mult timp a fost prieten la cataramă, a făcut încă de la bun început poliție politică. Fiind interesat în cel mai înalt grad de ceea ce se întâmplă în interorul redacțiilor de presă și al partidelor politice. În acest scop, a contactat directori și redactori șefi ale caselor de presă și, cu mulți dintre aceștia, a încheiat parteneriate. Și-a plantat oamenii de încredere în interiorul partidelor politice și le-a asigurat ascensiunea. Între aceștia, cel mai faimos personaj este Victor Ponta, pe care l-a ajutat să ocupe diverse funcții în Guvernul Năstase, iar ulterior l-a propulsat în înalta poziție de președinte PSD, cel mai mare partid politic din România, și premier. Mai recent, i-a asigurat o parte din logistică pentru a-și face un partid politic Pro România. Și, conform unei tradiții nenorocite, după ce la doar câteva luni de la lăsarea la vatră, a creat o societate de consultanță, a devenit consilierul oficial al lui Victor Ponta și, implicit, consilierul tot oficial al unui partid politic.
Inevitabil, într-un stat ca România, în care serviciile secrete au fost puternic bugetate și care, prin tradiția moștenită de la fosta securitate, s-au implicat profund în viața internă a statului, un om ca Silviu Predoiu a profitat din plin atât de fragilitatea democrației, cât și de prezența, încă din 1990, a unor ofițeri sau colaboratori SIE în interiorul unor case de presă, a partidelor politice, a sindicatelor, a Parlamentului, Executivului și puterii judecătorești. Practica poliției politice, moștenită înainte de decemebrie 1989, care pornea și pornește de la premiza că principalul potențial dușman al puterii nu se află în exteriorul României, ci în interior și că el trebuie căutat în rândul cetățenilor, a făcut ca și SIE, contrar atribuțiilor legale pe care le are, să stea cu privirea mai degrabă ațintită în interior, decât în exterior. Instituția a acumulat zi de zi, la fel ca și SRI, dar într-o măsură mai mică, informații compromițătoare despre reprezentanții tuturor mediilor pe care le-a penetrat și a reușit permanent să-și mențină în interiorul acestora un important dispozitiv de influențare, de dominare, de deturnare. Când și-a încheiat glorioasa perioadă în care a adus servicii atât de mari statului democrat, încât a primit patru stele, ca și fostul său tovarăș de luptă, Florian Coldea, la un pas de a deveni mareșal al României, Silviu Predoiu, sub mandatele căruia nu am prea văzut nici spioni prinși și nici informații cheie, care să stea la baza elaborării unor strategii în materie de geopolitică, ci doar o subordonare cvasi-totală față de servicii omoloage din statele aliate României, în loc să se bucure de pensia sa și de sumele considerabile de bani de care dispune, a sărit din nou cu arme și bagaje în apele învolburate ale marii politici. Și ce e cu asta?
Pot înțelege faptul că omul este încă activ și că dispune de energii, pe care e îndreptățit să le consume altfel decât mergând la pescuit. Sau la nu știu de grup oficial sau ocult al veteranilor. Dar Silviu Predoiu este la origine inginer geolog. Ce l-ar fi împiedicat să lucreze în domeniu? Are studii de management. Ar fi putut să-și facă o mică societate comercială, nu de security, pentru că ar fi fost imoral, să o conducă și să obțină astfel în continuare satisfacții morale și materiale. Nici vorbă însă de așa ceva. Silviu Predoiu s-a lipit de Victor Ponta. Într-un fel diferit în care a fost lipit în ultimele decenii. Sunt primul care a semnalat opiniei publice, atunci când Victor Ponta era în plină glorie, că acesta funcționase ca ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe. Am explicat și care au fost cele mai importante misiuni pe care le-a îndeplinit în această calitate, sub banala acoperire de procuror. Cum l-a împins Predoiu pe Ponta spre politică și spre vârful ierarhiei politice, netezindu-i drumul și asigurându-i mereu un avantaj împotriva competitorilor săi. Cum a răspuns Victor Ponta acestui ajutor și acestui raport de aservire a sa. Abia după câteva luni, o altă importantă cârtiță a serviciilor secrete, Traian Băsescu, pe atunci președinte al României, a semnalat și el existența acestui dublu statut al lui Victor Ponta, evident omițând cu desăvârșire propriul său statut dublu.
Ne putem ușor imagina că Victor Ponta nu s-a mulțumit să funcționeze el însuși în calitate de cârtiță a sistemului, de dronă manevrată de SIE, ci a plantat la rândul lui în sisemul politic, în Executiv, în Parlament, în partide, în Justiție chiar, alte și alte cârtițe, care au constituit cea mai importantă parte a rețelei de poliție politică aflată la dispoziția generalului Predoiu. Și utilizată de președintele României, atâta timp cât acesta a reușit să rămână nu numai la butoane, ci și puternic.
Silviu Predoiu pleacă din SIE luând cu el o veritabilă mină de aur. O rețea de cârtițe, pe care le poate dirija liniștit în continuare, în paralel cu succesorul său în post, dar și o cantitate absolut impresionantă de informații, care pot contribui decisiv la ascensiunea sau, dimpotrivă, la prăbușirea unor oameni politici. Iar dacă ne referim la lumea afacerilor, este vorba de informații și conexiuni, care dau întotdeauna câștig de cauză unor societăți comerciale, în concurență cu alte societăți comerciale.
În calitate de consultant, pentru a-i asigura o nouă ascensiune lui Victor Ponta, Silviu Predoiu își utilizează întregul arsenal. Sunt puse astfel în mișcare cârtițele din interiorul institutelor de cercetare de piață, pentru a-i ridica artficial procentele lui Ponta, sunt împinși în siajul acestuia parlamentari și alți oameni politici, sunt mișcate redacțiile din casele de presă, sunt puse la muncă fără excepție cârtițele, pentru ca Victor Ponta să redevină o armă redutabilă. Deși oficial este consultantul politic al acestuia, Silviu Predoiu, în buna tradiție a șefilor serviciilor secrete, lucrează simultan la mai multe mâini. Dispune pe teren și de alți jucători, aproape la fel de relevanți. Pe care însă îi ascunde în mânecă.
Să deschidem bine ochii. Să încercăm să vedem și să auzim ce se întâmplă cu adevărat. Și să răspundem la o întrebare cardinală. Asemena practici ne folosesc nouă sau le folosesc lor? Ele sunt puse în slujba românilor și României sau sunt puse în slujba unor capi ai serviciilor secrete? Și, Doamne ferește să fie beneficiari înșiși protectorii lor! Aceste întrebări ne trimit la o altă temă. Patriotismul și lipsa de patriotism a unora dintre lucrătorii serviciilor. Despre acest subiect, mâine. Iar poimâine, despre scenariul anchetării lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare.
Sorin Rosca Stanescu
-
Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
Interesant este că a montat-o cu mânuța lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el îns ...
-
Piedone vrea să se retragă, Voiculescu se opune, vrea și "sarea din ciorba" PSD-ului!
În spatele voiniciei afișate de către Piedone, "mă retrag doar dacă aduce Ciolacu tezaurul de la ruși", mi s-a confirmat ...
-
La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la ...
-
Alegeri prezidențiale 2024: de ce ar trebui să votăm un candidat-maimuță?
Motto: "Alegerea românilor nu constituie cîtuși de puțin o surpriză, gîndiți-vă că românii nu au mai avut un președinte- ...
-
Struțo-cămila s-a destrămat, iar actul nu a fost consumat
Astăzi am de făcut o alegere grea. Trebuie să optez între două teme extrem de importante. A explodat literalmente tema r ...
-
Trezește-te, popor român!
Ți s-a luat dreptul la istorie, popor român! Ți s-a rupt legătura cu pământul și de aceea acum rătăcești, căci pentru ti ...
-
Fisură majoră la vârful Coaliției
Struțo-cămila PSD-PNL, care intenționează să instaureze în România partidul stat în următorii opt ani, s-a defectat la v ...
-
Palatul Victoria - rezervația lupilor de pe Wall Street?!
O stranie coincidență dintre acțiunile politice de la București și prețul acțiunilor unei companii americane s-a putut v ...
-
An electoral ciudat: anul independenților
Sunt bune șanse ca alegerile europarlamentare să fie câștigate de suveraniștii din AUR. Bineînțeles dacă facem o socotea ...
-
Geoană - Gușă în finala prezidențială!
Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut s ...
-
Războiul din Ucraina și gazele platoului continental al Mării Negre
Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logi ...
-
CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!
Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate și a aproba, nici mai mult și nici mai puțin, decât raportul ...
-
Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?
Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: "În vre ...
-
Sebastian Burduja, agent la bursă pentru NuScale
O afacere aproape falimentară în Statele Unite este îmbrățișată și asumată cu entuziasm de Sebastian Burduja, ministru a ...
-
Nu este despre ceea ce se vede. Este despre ceea ce credeti ca se vede!
Pe asta se si bazeaza unele tehnici de imagine, manipulare sau dezinformare! Culmea, adevarul este intodeauna la suprafa ...
-
Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită
Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicul ...
-
Când te întorci din morți!
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate ...
-
Iranul dă șah Israelului și Americii
În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc ...
-
Mult zgomot pentru mai nimic
Mult zgomot pentru nimic (Much ado about nothing) este o comedie romantică, una dintre marile comedii ale marelui Will. ...
-
PNL este pe cale de dispariţie la Satu Mare
În ultimele două săptămâni s-a declanşat o hemoragie puternică în organizaţia PNL Satu Mare, condusă de deputatul Adrian ...
-
Sensul păcii
Nimeni nu s-a îndoit de cunoașterea istoriei și politicii de către Helmut Schmidt. Ministru al economiei, al apărării, c ...
-
Motrenismul
În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe cure ...
-
Bonsaiul francez și belicoasa Maia
Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrain ...
-
S-a dus ultimul anti-imperialist! Ilie Șerbănescu a prevăzut, încă din anii '70, expansiunea multinaționalelor
Ilie Șerbănescu a plecat puțin. Avea 81 de ani. Era măcinat de-o boală ascunsă, dar și de suferința că televiziunile i-a ...
-
Condiția mea pentru George Simion e fermă!
Ca să fie clar, hai să vorbim despre ce s-a întâmplat de fapt până acum, pentru că au trecut două săptămâni de când, în ...
-
De ce se teme ca de moarte George Simion?
În fosta cetate de scaun a Târgoviștei, echipat corespunzător, în costumul lui Vlad Țepeș, liderul AUR a dezumflat un ba ...
-
Dictatura OMS
Peste aproape două luni, între 27 mai și 1 iunie, la Geneva, cea de-a 77-a adunare a Organizației Mondiale a Sănătății v ...
-
Guvernul Bulă: minciuni frumoase la Bruxelles și realități mizere acasă!
Înainte de revoluție au circulat nenumărate bancuri, care exprimau plastic natura duală a realităților românești: vitrin ...